Dar asta nu ai spus deloc.
Ba da, am spus. Îmi amintesc foarte clar.
Nu, am stabilit altceva.
Atunci ți-ai amintit greșit.
Și, după doar câteva replici, nu mai este vorba despre problema inițială.
Începe disputa despre a cui amintire este corectă.
Acest lucru este neplăcut, deoarece fiecare dintre noi își trăiește adesea cu adevărat propria versiune ca fiind adevărată.
Asta nu înseamnă însă automat că cineva minte.
Memoria nu este o înregistrare
Nu păstrăm conversațiile ca pe o înregistrare audio.
Ne amintim semnificația, anumite fraze, emoții și ceea ce a fost important pentru noi. De aceea, doi oameni pot percepe aceeași situație în mod diferit.
De exemplu:
Am spus că s-ar putea să vin mai târziu.
Dar celălalt își amintește:
Ai spus că vei veni la șapte.
Este posibil ca o persoană să fi auzit nesiguranța, iar cealaltă o promisiune concretă.
Asta nu înseamnă încă faptul că cineva denaturează în mod conștient realitatea.
Începeți prin a admite că aveți perspective diferite
În loc de:
Nu s-a întâmplat asta.
poate fi mai util:
Eu îmi amintesc altfel.
Este o mică diferență de formulare, dar o mare diferență de ton.
Prima frază spune:
„Versiunea ta este greșită.”
A doua spune:
„Amintirea mea este diferită.”
Astfel lași loc pentru continuarea conversației.
Separați faptele de interpretare
În cazul unei neînțelegeri, se amestecă adesea trei lucruri diferite:
- ce s-a întâmplat cu adevărat,
- cum am înțeles noi situația,
- și cum ne-a făcut să ne simțim.
De exemplu:
Ai spus că în weekendul acela vei fi acasă.
Aceasta poate fi amintirea unei fraze concrete.
Dar:
Deci mi-ai promis că nu vei pleca nicăieri.
poate fi deja o interpretare.
Iar:
M-am simțit trădată după aceea.
este impactul emoțional.
Când separăm aceste niveluri, conversația devine mult mai clară.
Poți spune:
Eu îmi amintesc că am spus că deocamdată nu plănuiesc nimic. Înțeleg însă că tu ai înțeles de aici că voi fi acasă.
Nu trebuie să fiți de acord asupra formulării exacte pentru a înțelege unde a apărut neînțelegerea.
Nu încercați să decideți disputa într-o singură frază
Foarte repede poate apărea întrebarea:
Deci susții că inventez lucruri?
Sau:
Atunci care dintre noi minte?
Numai că o amintire diferită nu trebuie să însemne o minciună.
Poți răspunde:
Nu spun că inventezi ceva. Doar că eu îmi amintesc situația altfel.
Acest lucru ajută adesea la menținerea conversației asupra problemei concrete, în locul unei acuzații personale.
Căutați elemente verificabile
Uneori există informații la care vă puteți întoarce.
De exemplu:
- un mesaj în telefon,
- un e-mail,
- calendarul,
- o sarcină de serviciu,
- o oră stabilită concret,
- altcineva care a fost prezent la conversație.
Dacă este util, poți spune:
Hai să verificăm mesajele, să vedem dacă am precizat cumva acolo.
Asta este altceva decât:
Stai puțin, îți pot dovedi că nu ai dreptate.
Scopul nu este să câștigi.
Scopul este să afli ce poate fi verificat cu adevărat.
Dar nu totul poate fi verificat
Adesea nu există nicio înregistrare.
Atunci puteți petrece o jumătate de oră repetându-vă fiecare propria versiune.
Ai spus asta.
Nu am spus.
Ba sigur că da.
Sigur că nu.
Într-un asemenea moment poate fi util să admiți:
Probabil că acum nu vom afla care versiune este exactă.
Acest lucru poate părea frustrant.
În același timp, deschide o altă întrebare:
Ce putem face cu ceea ce s-a întâmplat după aceea?
Nu trebuie să fiți de acord asupra trecutului pentru a rezolva impactul
Imaginează-ți că o persoană spune:
Am avut impresia că am stabilit să vii la opt.
Iar cealaltă:
Eu nu am înțeles deloc lucrurile așa.
Nu trebuie să decideți cu orice preț cine își amintește corect conversația.
Puteți ajunge la:
Bine, fiecare dintre noi a înțeles diferit această înțelegere. Data viitoare vom confirma mai bine ora printr-un mesaj.
Asta nu înseamnă să fugiți de responsabilitate.
Este o soluție practică pentru o situație în care poate nu mai este posibil să stabiliți o singură versiune sigură.
A recunoaște impactul nu înseamnă să confirmi versiunea celuilalt
Acest lucru este foarte important.
Poți spune:
Înțeleg că, dacă tu ai crezut că voi veni la opt, trebuie să te fi enervat când am ajuns mai târziu.
Fără să spui în același timp:
Da, am promis că voi veni la opt.
Recunoști experiența celuilalt.
Nu trebuie însă să renunți la propria amintire.
La fel, poți spune:
Înțeleg de ce te-ai simțit ignorat.
și, în același timp:
Eu însă nu îmi amintesc acea conversație ca și cum aș fi trecut intenționat peste întrebarea ta.
Ambele lucruri pot exista simultan.
Atenție la etichete
Într-o dispută despre amintiri, alunecăm ușor spre fraze precum:
Denaturezi realitatea.
Iar îți inventezi lucruri.
Ai o memorie complet selectivă.
Întotdeauna răstorni totul în favoarea ta.
Astfel, neînțelegerea devine o judecată asupra persoanei.
Și, de aici, este foarte greu să revii la tema inițială.
Mult mai sigur este să îți descrii propria perspectivă:
Eu îmi amintesc o altă formulare.
Sau:
Am impresia că fiecare dintre noi a atribuit acelei fraze o altă semnificație.
La fel, nu trebuie să-ți negi propria experiență
Încercarea de a fi deschis nu înseamnă să spui automat:
Bine, probabil că mi-am amintit greșit totul.
Dacă ești convins de propria amintire, poți să ți-o susții calm:
Înțeleg că tu îți amintești altfel. Eu încă am impresia că am stabilit lucrurile astfel.
Aceasta este diferită de:
Eu știu cum a fost, iar tu te înșeli.
Poți fi ferm fără să îi atribui celuilalt intenții rele.
Când disputa începe să se transforme într-o luptă pentru realitate
Uneori conversația începe să arate astfel:
Nu am spus niciodată asta.
„Ba ai spus.”
Nu. Tu răstălmăcești mereu totul.
„Deci iar inventez lucruri?”
În acel moment este util să oprești chiar modul în care se desfășoară conversația.
De exemplu:
Am impresia că încercăm doar să ne convingem reciproc a cui memorie este corectă. Mai bine să discutăm ce anume trebuie clarificat.
Sau:
Nu vreau să spun că experiența ta nu este reală. În același timp, nu vreau să o neg pe a mea.
Aceasta poate fi o limită importantă.
Ce faci dacă amintirea diferită este cu adevărat esențială?
Nu orice neînțelegere este un lucru mărunt.
Uneori poate fi vorba despre bani, o sarcină de serviciu, o înțelegere importantă sau o decizie care are consecințe.
Atunci merită să fiți mai preciși.
De exemplu:
Avem două versiuni diferite ale înțelegerii. Mai întâi să verificăm ce avem în scris, apoi să decidem ce facem mai departe.
În cazul înțelegerilor importante, un rezultat bun poate fi și schimbarea modului de proceda pe viitor:
Data viitoare vom confirma mai bine o astfel de decizie prin e-mail.
Nu este o dovadă de neîncredere.
Este un mod de a reduce spațiul pentru alte neînțelegeri.
Uneori nu este vorba despre amintire, ci despre semnificație
Doi oameni își pot aminti aceeași frază și totuși să o înțeleagă diferit.
De exemplu:
Vom vedea cum se va termina.
Unul vrea să spună prin asta:
„Cel mai probabil, da.”
Celălalt:
„Nu promit nimic.”
Mai târziu, amândoi susțin sincer că înțelegerea a fost alta.
De aceea, în cazul lucrurilor sensibile, este util să verificați semnificația:
Când spui că vom vedea, înseamnă că deocamdată nu ar trebui să mă bazez pe faptul că vei veni?
O astfel de întrebare poate preveni multe dispute înainte ca acestea să apară.
Încercați să rezumați ambele perspective în loc să demonstrați ceva
Când nu puteți ajunge la un acord, puteți spune:
Eu îmi amintesc că am spus că te voi contacta în funcție de situație. Tu ai înțeles de aici că voi veni sigur. Așadar, fiecare dintre noi a înțeles diferit această înțelegere.
Astfel nu trebuie să desemnați un câștigător.
Doar descrieți problema mai exact.
Iar de aici puteți deduce următorul pas:
Data viitoare vom spune un lucru asemănător mult mai clar.
Când are sens să închei conversația
Dacă vă învârtiți în continuare în cerc:
Ai spus asta.
Nu am spus.
Ba da.
Ba nu.
repetarea frazelor nu va duce, de obicei, la nimic.
Poți spune:
Cred că acum nu vom ajunge la un acord asupra versiunii exacte. Nu vreau să continuăm să ne certăm doar din cauza acestui lucru.
Și apoi:
Hai să discutăm ce trebuie să facem acum.
Uneori, capacitatea de a accepta o anumită incertitudine este mult mai utilă decât nevoia de a ajunge la un acord sută la sută.
O structură simplă poate ajuta
Când fiecare își amintește situația în mod diferit, încercați:
1. Descrieți-vă propria amintire fără acuzații.
Eu îmi amintesc că…
2. Admiteți perspectiva celuilalt.
Înțeleg că tu îți amintești altfel.
3. Separați faptele de semnificație.
Poate că fiecare dintre noi a interpretat diferit această frază.
4. Căutați următorul pas practic.
Data viitoare vom confirma o astfel de înțelegere printr-un mesaj.
Acest lucru funcționează adesea mai bine decât încercarea de a-l face pe celălalt să accepte versiunea ta asupra trecutului.
Scopul nu este să decideți cine are memoria mai bună
Uneori, în cele din urmă, veți afla cum au stat lucrurile.
Alteori, nu.
Comunicarea sănătoasă nu presupune ca o persoană să recunoască întotdeauna:
Ai avut dreptate, mi-am amintit greșit.
Uneori poate fi suficient:
Fiecare dintre noi a înțeles lucrurile diferit. Acum știm unde a apărut problema și ce vom face diferit data viitoare.
Poate că acest rezultat nu este la fel de satisfăcător ca o victorie clară.
Pentru relație sau colaborare, însă, este adesea mult mai util.
Cel mai greu este să accepți că celălalt are o versiune diferită
Când citești, este simplu să spui:
Eu îmi amintesc altfel.
Într-o conversație reală, însă, celălalt poate răspunde:
Nu. Îmi amintesc exact ce ai spus. Acum doar răstălmăcești lucrurile.
Și tocmai în acel moment este greu să nu începi să demonstrezi că minte, să nu renunți la propria experiență sau să nu pierzi din vedere tema principală.
În Duovio poți exersa în siguranță o astfel de situație. Persoana virtuală își amintește sau interpretează evenimentul în mod diferit, iar tu răspunzi cu propriile cuvinte.
Poți încerca să îți descrii versiunea fără acuzații, să respecți experiența diferită a celuilalt și să cauți soluții chiar și atunci când nu ajungeți la o singură versiune comună asupra trecutului.