Aș vrea să stau acasă în weekend.
Iar eu aș vrea să merg la părinții mei.
Deci, din nou, se va face cum vrei tu.
Și ce ar trebui să fac? Eu vreau să merg.
O astfel de conversație poate începe foarte repede să semene cu o competiție.
Ori câștigă unul - ori celălalt.
Iar atunci ne imaginăm compromisul ca pe ceva aflat la mijloc:
Atunci mergem doar pentru jumătate de zi și amândoi vom fi puțin nemulțumiți.
Uneori, o astfel de soluție este într-adevăr cea mai bună.
Dar adesea există o cale mai bună.
Mai întâi să aflăm de ce are fiecare dintre noi nevoie de fapt.
Cererea nu este același lucru cu nevoia
Spuneți:
Vreau să rămânem acasă sâmbătă.
Aceasta este o propunere concretă.
În spatele ei poate exista însă nevoia de:
- a se odihni,
- a avea puțină liniște,
- a petrece timp împreună,
- a nu mai fi nevoiți să călătorească din nou.
Cealaltă persoană spune:
Eu vreau să merg la părinții mei.
În spatele cererii sale se poate afla nevoia de:
- a păstra legătura cu familia,
- a-și respecta promisiunea,
- a ajuta pe cineva,
- sau pur și simplu a fi alături de oameni pe care nu i-a mai văzut de mult.
Atât timp cât vorbim doar despre:
acasă
versus:
la părinți„,
situația pare să ofere două posibilități incompatibile.
Odată ce înțelegem nevoile din spatele lor, pot apărea mult mai multe variante.
Înainte să propuneți o soluție, aflați ce este important pentru celălalt
În conflicte, venim adesea prea repede cu un compromis:
Atunci mergem pentru două ore.
Celălalt:
Nu are rost.
Și ne întoarcem de unde am plecat.
În schimb, poate ajuta întrebarea:
Ce este cel mai important pentru tine la această vizită?
Poate veți afla:
I-am promis mamei că o voi ajuta cu un lucru.
Aceasta este deja o problemă diferită de:
„Trebuie să petrecem tot weekendul la părinți.”
Iar soluția poate arăta cu totul altfel.
Spuneți clar și care este nevoia voastră
Încercarea de a ajunge la un compromis se poate transforma uneori într-o adaptare unilaterală.
Bine, atunci mergem.
La exterior, problema este rezolvată.
În interior însă puteți simți:
Iarăși am cedat.
Iar mai târziu poate apărea:
Eu fac mereu doar ce vrei tu.
De aceea este important să spuneți și care este nevoia voastră:
Vreau să găsim o soluție, dar chiar am nevoie ca o parte din weekend să fie fără program. În ultimele săptămâni am fost foarte obosit.
Prin aceasta nu îi dați celuilalt un ultimatum.
Doar aduceți în conversație ceva care ar trebui să aibă aceeași importanță în căutarea soluției.
Compromisul nu înseamnă automat jumătate-jumătate
Imaginați-vă că o persoană vrea fereastra deschisă, iar cealaltă vrea să fie închisă.
Compromisul:
Atunci o lăsăm pe jumătate deschisă.
poate funcționa.
Dar, în cazul unor nevoi mai complexe, împărțirea matematică nu este adesea suficientă.
De exemplu:
Eu am nevoie de liniște seara.
Eu am nevoie să lucrez și să vorbesc la telefon de mai multe ori.
Soluția nu trebuie să fie:
amândoi vom încerca să vorbim puțin mai încet.
Poate fi:
Tu vei lucra în birou, iar eu voi sta în sufragerie.
Amândoi au primit o mare parte din ceea ce aveau cu adevărat nevoie.
Adesea, aceasta este o soluție mai bună decât un „ceva la mijloc” mecanic.
Căutați mai mult de o singură posibilitate
Când apare prima propunere, avem tendința să începem imediat să ne certăm pe marginea ei.
Ce-ar fi să mergem sâmbătă?
Nu.
Și conversația se încheie.
Poate ajuta să creați mai multe variante fără să fie nevoie să le evaluați imediat.
De exemplu:
Putem merge doar sâmbătă dimineața.
Poți merge singur de data aceasta.
Putem amâna vizita pentru săptămâna viitoare.
Putem merge duminică și să păstrăm sâmbăta liberă.
Dintr-odată nu mai aveți două posibilități:
a mea și a ta.
Aveți mai multe posibilități comune, dintre care puteți alege.
Întrebați ce este esențial și unde există flexibilitate
Nu fiecare parte a cererii noastre este la fel de importantă.
De exemplu:
Vreau să plecăm în concediu zece zile în iulie.
Poate că pentru voi este esențial:
- să plecați cel puțin o săptămână.
Dar nu este esențial:
- să fie exact în iulie,
- să fie zece zile,
- sau într-un loc anume.
Cealaltă persoană poate avea propriile puncte fixe și flexibile.
Ajută să întrebați:
Ce este cu adevărat important pentru tine și unde poți ceda?
Și să vă puneți aceeași întrebare.
Nu confundați compromisul cu capitularea
Compromisul poate arăta astfel:
Eu am nevoie de sâmbătă dimineața pentru mine, iar tu vrei să mergi la părinți. Ce-ar fi să mergi singur dimineața, iar după-amiaza să fim împreună?
Capitularea:
Bine, atunci merg, chiar dacă nu vreau.
Diferența nu constă doar în rezultat.
Ea constă și în dacă ați avut posibilitatea să vă exprimați nevoia și dacă aceasta a fost cu adevărat luată în considerare în luarea deciziei.
Dacă o persoană cedează aproape întotdeauna doar pentru a evita conflictul, nu este un compromis sănătos pe termen lung.
Atenție la negocierea ascunsă
Uneori compromisul alunecă spre:
Bine, fac asta, dar apoi îmi vei fi dator.
Sau:
Eu am cedat săptămâna trecută, așa că acum trebuie să cedezi tu.
În relații există, desigur, reciprocitate.
Dar dacă fiecare înțelegere începe să se transforme într-o contabilitate a meritelor, poate apărea un alt conflict.
O întrebare mai bună este:
Este această înțelegere concretă acceptabilă pentru amândoi?
în loc de:
Cine a cedat de mai multe ori până acum?
Înțelegerea trebuie să fie concretă
Uneori conflictul se încheie cu fraza:
Atunci amândoi ne vom strădui mai mult.
Sună frumos.
Dar ce înseamnă exact?
Dacă, de exemplu, discutați despre treburile casnice:
Trebuie să mă ajuți mai mult.
este vag.
O înțelegere concretă poate suna astfel:
Tu vei face cumpărăturile marțea și vinerea în această lună, iar eu mă voi ocupa de gătit în timpul săptămânii.
Sau:
Dacă unul dintre noi nu își poate îndeplini sarcina, îi va spune celuilalt cel târziu cu o zi înainte.
Cu cât înțelegerea este mai concretă, cu atât este mai mică șansa ca fiecare să o interpreteze diferit.
O înțelegere bună răspunde la câteva întrebări simple
Este util să știți:
- Cine ce va face?
- Când?
- Cât de des?
- Ce se întâmplă dacă nu va fi posibil?
- Când vom reveni la înțelegere dacă nu funcționează?
De exemplu:
Să încercăm să alternăm weekendurile timp de o lună. Unul îl planificăm împreună, iar în celălalt fiecare se ocupă de ce dorește. Peste o lună vom discuta dacă ne convine.
Aceasta este deja o înțelegere care poate fi testată în mod real.
Compromisul poate fi temporar
Nu trebuie să găsiți întotdeauna o soluție definitivă.
Uneori puteți spune:
Nu știm acum ce ni se va potrivi. Să încercăm așa timp de două săptămâni, apoi evaluăm.
Acest lucru este util mai ales în cazul subiectelor care se repetă:
- treburile casnice,
- timpul petrecut împreună,
- îngrijirea copiilor,
- programul de lucru,
- vizitele,
- banii.
În loc să căutați la nesfârșit soluția perfectă, puteți face un mic experiment.
Ce faceți când nevoile sunt cu adevărat incompatibile
Nu orice diferență poate fi rezolvată printr-o înțelegere elegantă.
De exemplu, o persoană își dorește copii.
Cealaltă nu îi dorește.
Aceasta nu este o problemă care poate fi rezolvată prin:
Atunci vom avea jumătate de copil.
Unele nevoi și valori sunt pur și simplu incompatibile.
Și aici însă comunicarea bună ajută.
Nu prin crearea unui compromis imposibil.
Ci prin faptul că arată clar:
- În ce anume diferim?
- Există vreo parte flexibilă?
- Putem trăi cu această diferență?
Uneori, constatarea sinceră a incompatibilității este mai bună decât o înțelegere falsă, de care nimeni nu este mulțumit.
Ce faceți când celălalt vrea doar soluția lui
Puteți spune:
Eu am nevoie să fie așa.
Iar celălalt:
Nu. Vom face cum spun eu.
Atunci nu mai este vorba doar despre căutarea unui compromis.
Vă puteți întoarce la principiu:
Înțeleg că îți dorești asta. Eu însă nu mă simt bine cu această soluție. Am nevoie să găsim o variantă cu care să fim amândoi de acord.
Dacă cealaltă parte nu este dispusă să accepte niciuna dintre nevoile voastre, poate că problema nu este că nu reușiți să găsiți un compromis suficient de bun.
Poate că deocamdată nu se conturează niciun compromis comun.
Ce faceți când cedați mai ales pentru a păstra liniștea
Este important să observați acest lucru.
Spuneți:
Bine, atunci facem cum vrei tu.
Și simțiți ușurare.
Cearta s-a încheiat.
Dar, în același timp, este posibil să simțiți resentimente sau frustrare.
Încercați să vă întrebați:
Sunt de acord cu această soluție sau vreau doar să se termine conflictul?
Dacă este adevărată a doua variantă, poate fi mai bine să spuneți:
Nu vreau să ne mai certăm, dar deocamdată nu sunt de acord cu această soluție. Am nevoie de puțin timp să mă gândesc.
Acest lucru poate fi mai sănătos decât un acord imediat, pe care ulterior i-l veți reproșa celuilalt.
Nu așteptați ca celălalt să vă ghicească automat nevoia principală
Puteți discuta despre concediu, bani sau vizite.
Dar, în spatele acestor lucruri, poate exista cu totul altceva.
De exemplu:
Nu vreau să petrec din nou tot weekendul cu părinții tăi.
Celălalt aude:
Nu îți place familia mea.
În realitate, voi vă gândiți:
Am nevoie să am și eu timp pentru odihnă.
Dacă nu spuneți acest lucru, celălalt poate negocia cu o problemă pe care, de fapt, nu o aveți.
De aceea poate fi util să spuneți direct:
Nu este vorba că nu vreau să îi văd. Este vorba că am nevoie ca o parte din weekend să fie fără program.
Dintr-odată se deschid posibilități noi.
Un proces simplu pentru a ajunge la o înțelegere
Când aveți nevoi diferite, puteți încerca:
1. Descrieți-vă nevoia.
Am nevoie să am ceva timp pentru odihnă în weekend.
2. Aflați care este nevoia celuilalt.
Ce este important pentru tine în faptul că mergem la părinți tocmai acum?
3. Separați nevoile de soluțiile concrete.
Deci tu vrei să îi vezi, iar eu am nevoie ca o parte din weekend să fie liberă.
4. Propuneți mai multe variante.
Am putea merge doar duminică, ai putea merge singur sâmbătă sau am putea amâna pentru săptămâna viitoare.
5. Stabiliți o soluție concretă.
Bine, sâmbătă rămânem acasă, iar duminică mergem la prânz.
Abia atunci ia naștere o înțelegere.
Scopul nu este ca amândoi să primească totul
Compromisul va însemna adesea că amândoi renunțați la ceva.
Diferența constă însă în dacă amândoi primesc în același timp ceva care este cu adevărat important pentru ei.
De aceea, o înțelegere bună nu trebuie să însemne:
50% pentru mine și 50% pentru tine.
Poate însemna:
Nevoia mea principală este respectată, iar a ta de asemenea.
Iar dacă acest lucru nu este posibil, este mai bine să recunoașteți decât să creați o înțelegere care va funcționa doar pe hârtie.
Înțelegerea se vede abia atunci când celălalt nu își dorește același lucru ca voi
La citirea acestor lucruri, este ușor să spuneți:
Hai să găsim o soluție care să ne convină amândurora.
Într-o conversație reală însă, celălalt poate răspunde:
Nu vreau nicio altă variantă. Vreau să mergi cu mine.
Tocmai atunci este greu să nu cedați doar pentru liniște sau, dimpotrivă, să nu începeți să luptați pentru propria variantă.
În Duovio puteți exersa în siguranță o situație similară. Persoana virtuală are propria nevoie legitimă și poate să nu accepte prima voastră propunere. Puteți afla ce este important pentru ea, vă puteți numi propria nevoie și puteți căuta o soluție concretă care respectă ambele părți.