„Nu te interesează deloc de mine.”
„Nu mă ajuți niciodată cu nimic.”
„Este evident că munca ta este mai importantă decât mine.”
În spatele unor astfel de fraze nu se află adesea dorința de a-l răni pe celălalt. Poate exista o nevoie pe deplin legitimă:
- Vreau să petrec mai mult timp cu tine.
- Am nevoie de ajutor.
- Vreau să simt că mă asculți.
Numai că, în loc să spunem de ce avem nevoie, începem să vorbim despre ce face celălalt greșit.
Iar astfel, întreaga conversație poate lua o altă direcție.
Reproșul ascunde adesea o nevoie
Imaginați-vă o situație:
Partenerul vine acasă târziu de la serviciu mai multe seri la rând.
Puteți spune:
În ultima vreme nu vă mai pasă deloc de noi.
Dar de ce aveți nevoie, de fapt?
Poate vreți:
În ultima vreme aproape că nu ne mai vedem și îmi lipsește timpul petrecut împreună. Aș vrea să ne rezervăm în această săptămână o seară doar pentru noi.
Ambele fraze pornesc de la aceeași nemulțumire.
Dar impactul lor poate fi foarte diferit.
Prima îl evaluează pe celălalt, iar acesta se poate apăra pe bună dreptate.
A doua spune ce vi se întâmplă și ce ați dori să schimbați.
Descrieți comportamentul, nu caracterul persoanei
Când ceva ne deranjează de mai mult timp, începem cu ușurință să generalizăm:
Ești egoist.
Ești neserioasă.
Nu mă asculți deloc.
Astfel de afirmații sunt greu de înțeles pentru celălalt.
Ce anume ar trebui să schimbe?
Este mult mai util să descrieți un comportament concret:
Când îți povestesc ceva și, între timp, iei telefonul de mai multe ori, am impresia că nu mă asculți.
Acum este clar despre ce vorbiți.
Nu spuneți:
„Ești un ascultător slab.”
Spuneți:
„Acest comportament concret mă deranjează.”
Iar despre un comportament concret se poate vorbi mult mai ușor.
Atenție la „întotdeauna” și „niciodată”
Când suntem frustrați, expresiile absolute apar aproape de la sine:
Nu faci niciodată ordine.
Întotdeauna trebuie să rezolv eu totul.
Nu mă întrebi niciodată ce vreau.
Problema este că discuția se mută foarte repede la demonstrarea faptului că afirmația este sau nu adevărată.
Nu este adevărat, săptămâna trecută am făcut curat.
Și, dintr-odată, nu vă mai certați în legătură cu împărțirea treburilor casnice.
Vă certați din cauza cuvântului „niciodată”.
În schimb, puteți fi concreți:
Săptămâna aceasta am făcut eu ordine în bucătărie de trei ori. Aș avea nevoie să împărțim treburile casnice mai echitabil.
Situațiile concrete se rezolvă mai bine decât o sentință asupra întregii relații.
Nu ghiciți ce are celălalt în minte
Un alt pas frecvent este atribuirea intențiilor:
Nu-ți pasă de ce am nevoie.
O faci intenționat.
Vrei doar să mă enervezi.
Poate chiar credeți acest lucru.
Dar nu puteți vedea în mintea celuilalt.
Este mult mai sigur să vorbiți despre ce puteți observa și despre felul în care vă afectează.
În loc de:
Nu-ți pasă deloc că te aștept.
puteți spune:
Când întârzii și nu-mi dai de veste, aștept și nu știu când vei ajunge. Am nevoie ca data viitoare să-mi trimiți un mesaj.
Nu trebuie să decideți dacă celălalt este lipsit de considerație.
Îi spuneți ce comportament vă deranjează și de ce aveți nevoie în locul lui.
Să spuneți cum vă simțiți nu este încă o cerere
Uneori învățăm să vorbim despre sentimente, dar celălalt tot nu știe ce vrem de fapt de la el.
De exemplu:
În ultima vreme sunt extrem de copleșită.
Aceasta este o informație importantă.
Dar partenerul poate să nu-și dea seama dacă vreți să vă asculte, să preia o parte din treburile casnice sau să vă ofere o seară singură.
Este util să adăugați o cerere concretă:
În ultima vreme sunt foarte copleșită. Aș avea nevoie ca săptămâna aceasta să te ocupi de cumpărături și de cină marți și joi.
Acum celălalt știe la ce poate răspunde.
Nu spuneți doar ce ar trebui să facă celălalt diferit
Uneori, în locul unui reproș, folosim o frază care, la prima vedere, sună destul de calm:
Cred că ar trebui să vorbești mai mult cu mine.
Nu conține o insultă și nici un atac deschis.
Cu toate acestea, celălalt poate auzi în primul rând:
„Vorbesc prea puțin cu tine. Fac ceva greșit. Ar trebui să mă schimb.”
Dar ce înseamnă exact „să vorbești mai mult”?
- Trebuie să înceapă conversația chiar acum?
- Trebuie să vă întrebe în fiecare seară cum v-a fost ziua?
- Trebuie să vorbească mai mult despre sentimentele sale?
- Trebuie să fie mai interesat de sentimentele dumneavoastră?
- Trebuie să lase telefonul deoparte?
- Trebuie să petreacă mai mult timp cu dumneavoastră?
Și cum își va da seama că vorbește deja suficient?
Fraza „ar trebui să vorbești mai mult cu mine” îi poate transmite celuilalt nu doar o sarcină, ci și aproape întreaga responsabilitate pentru îndeplinirea ei.
Ar trebui să-și dea singur seama:
- ce vă lipsește de fapt,
- ce ar trebui să facă diferit,
- când ar trebui să facă acest lucru,
- cât de des,
- și după ce criteriu își poate da seama că nevoia dumneavoastră este deja împlinită.
Dacă nimic nu se schimbă, poate apărea cu ușurință:
Doar ți-am spus că trebuie să vorbești mai mult cu mine.
Dar celălalt poate să nu știe încă ce anume trebuia să facă.
Nu putem pretinde ca celălalt să poarte responsabilitatea pentru împlinirea unei nevoi pe care noi înșine nu am numit-o suficient de clar.
În primul rând, noi suntem responsabili să ne exprimăm propria nevoie.
Celălalt nu știe automat ce ne lipsește. Nu trebuie să ghicească în mod corect ce înseamnă „mai mult”, „mai des”, „mai bine” sau „cu mai multă atenție”.
În loc de:
Ar trebui să vorbești mai mult cu mine.
putem descrie mai întâi ce ni se întâmplă:
În ultima vreme, seara discutăm mai ales lucruri practice. Îmi lipsește să stăm pur și simplu de vorbă și să știm ce se întâmplă cu celălalt.
Apoi să numim nevoia:
Aș avea nevoie să petrec mai mult timp cu tine, timp în care chiar să vorbim.
Iar la final să oferim o formă concretă a schimbării:
Am putea, de exemplu, să stăm douăzeci de minute după cină, fără telefoane, și să povestim cum ne-a fost ziua?
Acum celălalt nu mai trebuie să ghicească.
Știe ce vă lipsește și, în același timp, primește posibilitatea de a participa la găsirea unei soluții.
Poate spune:
Și eu mi-aș dori asta.
Dar și:
Nu cred că pot reuși douăzeci de minute în fiecare seară. Ce-ar fi de trei ori pe săptămână?
Și tocmai aici se schimbă responsabilitatea.
Eu sunt responsabil să-mi exprim nevoia. Împreună suntem responsabili să găsim un acord care să funcționeze pentru amândoi.
Acesta este altceva decât să-i transmiteți celuilalt o sarcină vagă și apoi să-l evaluați după un criteriu pe care nu i l-ați explicat niciodată cum trebuie.
„Ar trebui să…” îi transmite adesea celuilalt responsabilitatea pentru schimbare. „Îmi lipsește… am nevoie… ai putea…?” preia mai întâi responsabilitatea pentru exprimarea propriei nevoi și abia apoi îl invită pe celălalt să caute împreună o soluție.
Nevoia și cererea nu sunt același lucru
Este posibil să aveți nevoie de mai multă apropiere.
Dar:
Trebuie să stai cu mine pe canapea două ore în fiecare seară.
nu mai este o nevoie. Este un mod concret de a o împlini.
Nevoia poate fi:
În ultima vreme îmi lipsește timpul petrecut împreună.
Iar cererea, de exemplu:
Putem să ne rezervăm săptămâna aceasta o seară fără telefoane și fără muncă?
Aceasta este o diferență importantă.
Când ne cunoaștem nevoia reală, avem adesea mai multe posibilități de a o împlini.
O cerere bună este concretă
Comparați:
Am nevoie să fii mai atent.
cu:
Când vorbim seara, ai putea să lași telefonul deoparte timp de zece minute?
Prima formulare este vagă.
Ce înseamnă „să fii mai atent”?
A doua descrie ceva ce poate fi făcut efectiv.
În mod similar, în loc de:
Am nevoie de mai mult sprijin din partea ta.
Și aici cererea este vagă - spune, desigur, „mai mult sprijin” - dar fiecare dintre noi poate înțelege altceva prin sprijin.
Înseamnă să vorbim mai mult despre subiect? Înseamnă să oferim ajutor practic? Să preluăm o parte sau toate sarcinile? Sau doar să ascultăm o vreme, fără să căutăm imediat soluții?
Ar putea fi mai util:
Când ajung acasă după o zi grea, m-ar ajuta să mă asculți mai întâi puțin, înainte să începem să căutăm soluții.
Cu cât cererea este mai concretă, cu atât celălalt are șanse mai mari să înțeleagă de ce aveți nevoie de fapt.
Cererea trebuie să permită și un „nu”
Aici cererea se deosebește de pretenție.
Spuneți:
Aș vrea să petrecem sâmbăta împreună. Ar fi posibil?
Celălalt răspunde:
Sâmbăta aceasta nu, am deja ceva programat.
Ce faceți mai departe?
Dacă urmează:
Deci prietenii sunt din nou mai importanți decât mine.
atunci întrebarea inițială poate că nu a fost, de fapt, o cerere.
A fost o pretenție, la care era acceptat un singur răspuns corect.
O cerere adevărată îi oferă celuilalt spațiul de a accepta, de a refuza sau de a propune o altă posibilitate.
Asta nu înseamnă că refuzul nu trebuie să vă întristeze.
Puteți spune:
Îmi pare rău, abia așteptam să petrecem timp împreună. Dar duminică?
V-ați exprimat nevoia și, în același timp, respectați faptul că și celălalt are propriile nevoi.
Nu trebuie să transformați nevoia într-o acuzație
Imaginați-vă că partenerul invită adesea musafiri acasă fără să vă spună în prealabil.
Reproșul poate suna astfel:
Nu respecți deloc faptul că și eu locuiesc aici. Întotdeauna faci ce vrei.
În realitate, nevoia dumneavoastră poate fi destul de simplă:
Când vine cineva la noi fără să fi stabilit în prealabil, nu mă simt bine. Am nevoie să știu dinainte când vrem să invităm pe cineva acasă. Putem conveni ca data viitoare să vorbim mai întâi despre asta?
Nu spuneți cine este rău.
Spuneți:
ce se întâmplă → ce impact are asupra dumneavoastră → de ce aveți nevoie → ce cereți.
Și dacă celălalt nu este de acord?
Să vă exprimați bine nevoia nu este o tehnică magică ce garantează că celălalt va spune da.
De exemplu, puteți spune:
Aș avea nevoie să am în fiecare săptămână o seară doar pentru mine.
Iar partenerul poate răspunde:
Pentru mine este prea mult în programul actual, cu copiii.
Asta nu înseamnă că v-ați exprimat greșit nevoia.
Abia acum începe conversația adevărată.
Puteți întreba:
Ce ar fi realist pentru tine?
Poate veți găsi împreună o altă variantă.
Și poate veți descoperi că unele nevoi nu pot fi armonizate cu ușurință.
O comunicare bună nu garantează acordul. Dar ajută să aflați asupra cărui lucru nu sunteți cu adevărat de acord.
O structură simplă pentru momentele în care nu știți cum să începeți
Nu trebuie să folosiți o formulă exactă, învățată pe de rost.
Vă poate ajuta însă următoarea ordine:
Situație concretă → impact asupra dumneavoastră → nevoie → cerere
De exemplu:
Când planurile noastre se schimbă și aflu abia în ultimul moment, îmi este greu să-mi organizez programul. Am nevoie de puțin mai multă predictibilitate. Ai putea să-mi spui data viitoare imediat ce afli că planul se schimbă?
În loc de:
Cu tine pur și simplu nu se poate planifica nimic.
Sensul este asemănător.
Dar felul în care îl transmiteți este complet diferit.
Nu este vorba să vorbiți perfect
Într-o conversație reală, probabil că nu veți fi de fiecare dată calmi și preciși.
Uneori vă va scăpa un reproș.
M-am săturat să trebuiască să rezolv singură totul.
Important este că îl puteți corecta:
Am spus-o ca pe un reproș. O să încerc altfel. În ultima vreme am impresia că cea mai mare parte a organizării casei cade pe umerii mei și sunt obosită din cauza asta. Aș avea nevoie să împărțim unele lucruri.
Capacitatea de a schimba direcția conversației este adesea mai importantă decât capacitatea de a formula totul perfect de la prima încercare.
Să știți de ce aveți nevoie este doar prima parte
La citirea articolului pare simplu să înlocuiți:
Nu-ți pasă de mine.
cu fraza:
Îmi lipsește timpul petrecut împreună și aș vrea să ne rezervăm o seară pentru noi.
Într-o conversație reală însă, celălalt poate răspunde:
Chiar nu am timp pentru asta săptămâna aceasta.
Și tocmai în acel moment se vede dacă am formulat o cerere sau dacă ne așteptam ca celălalt să fie obligat să fie de acord.
În Duovio puteți exersa în siguranță o situație similară. Spuneți, cu propriile cuvinte, de ce aveți nevoie, o persoană virtuală reacționează la cererea dumneavoastră, iar conversația continuă în funcție de răspunsul dumneavoastră.
Astfel puteți încerca să formulați concret o nevoie, fără reproșuri și fără presiune, lăsând în același timp celeilalte persoane un spațiu real pentru a răspunde.