„Dacă m-ai fi ascultat mai mult decât pe jumătate, nu s-ar fi întâmplat.”
„Iar ai stricat totul.”
„Dacă nu ai fi fost atât de încăpățânat, nu ar fi trebuit să reacționez așa.”
Când cineva ne acuză, simțim în mod firesc nevoia să ne apărăm.
Începem să explicăm:
Dar eu nu am vrut să spun asta…
să ne amintim meritele:
Nu este corect, doar eu am făcut săptămâna trecută…
sau întoarcem atacul:
Dar tu nu faci niciodată nimic greșit?
Discuția se poate transforma cu ușurință într-o competiție despre cine este vinovat.
Însă problema reală rămâne adesea nerezolvată.
Mai întâi separați faptele de acuzație
În aceeași propoziție poate exista atât o observație justificată, cât și o concluzie disproporționată.
De exemplu:
Iar ai venit târziu. Nu-ți pasă deloc că te aștept.
Prima parte poate fi un fapt:
Ați venit târziu.
A doua parte este o interpretare a intenției dumneavoastră:
Nu vă pasă.
Nu trebuie să respingeți totul doar pentru că nu sunteți de acord cu o parte a afirmației.
Puteți spune:
Da, am venit târziu și ar fi trebuit să te anunț. Dar nu sunt de acord că nu-mi pasă că mă aștepți.
Astfel vă asumați responsabilitatea, fără să acceptați întreaga poveste pe care celălalt a construit-o în jurul ei.
A-ți asuma responsabilitatea nu înseamnă să-ți asumi toată vina
Uneori încercăm să calmăm conflictul spunând:
Bine, este vina mea.
Pe termen scurt, acest lucru poate aduce liniște.
Dacă însă, în realitate, sunteți responsabili doar pentru o parte a situației, apare o problemă.
Imaginați-vă că ați uitat să rezolvați ceva, iar cealaltă persoană începe să țipe la dumneavoastră.
Puteți spune:
Faptul că am uitat este vina mea și îmi cer scuze pentru asta.
Și, în același timp:
Dar asta nu înseamnă că este în regulă să țipi la mine.
Ambele lucruri pot fi adevărate simultan.
Responsabilitatea pentru propria greșeală nu înseamnă responsabilitate pentru reacția celeilalte persoane.
Atenție la demonstrarea nesfârșită a nevinovăției
Când cineva ne acuză pe nedrept, vrem în mod firesc să arătăm că se înșală.
Nu este adevărat.
Celălalt:
Ba da.
Dumneavoastră:
Nu, pentru că săptămâna trecută…
Celălalt:
A fost cu totul altfel.
Iar zece minute mai târziu analizați deja evenimente din ultimii trei ani.
Uneori este util să prezentați faptele o singură dată:
Eu îmi amintesc altfel situația. Am stabilit că te voi anunța până seara, iar mesajul l-am trimis la șase.
Apoi nu este întotdeauna nevoie să adăugați încă zece argumente.
Dacă cealaltă persoană vă respinge pur și simplu punctul de vedere, explicațiile suplimentare nu vor duce neapărat la o mai bună înțelegere.
Readuceți discuția la subiectul concret
Acuzațiile repetate diluează adesea problema inițială.
Poate începe, de exemplu, cu faptul că nu ați dus gunoiul.
După puțin timp auziți:
Tu nu duci niciodată nimic la bun sfârșit.
Eu trebuie să rezolv totul singură.
Așa te porți mereu.
La fel ai fost și anul trecut.
Într-un astfel de moment poate ajuta să restrângeți discuția:
Hai să discutăm ce s-a întâmplat astăzi. Nu am dus gunoiul, deși am stabilit să fac asta. Putem rezolva acest lucru. Dar nu vreau să discutăm acum despre tot ce nu a mers vreodată între noi.
A rămâne la subiect nu înseamnă să evitați responsabilitatea.
Dimpotrivă, deseori permite rezolvarea reală a problemei.
Nu vă lăsați obligați să vă apărați valoarea
Există o diferență între:
M-a deranjat că nu ai făcut asta.
și:
Pur și simplu ești egoist.
Prima propoziție critică un comportament concret.
A doua judecă persoana.
La un atac personal este tentant să răspundeți:
Nu sunt egoist!
Iar apoi să începeți să demonstrați de câte ori v-ați comportat în mod altruist.
Însă astfel acceptați cadrul discuției în care trebuie să vă demonstrați valoarea.
Puteți spune în schimb:
Dacă te deranjează ceva concret pe care l-am făcut, hai să discutăm. Dar nu vreau să discutăm dacă sunt sau nu egoist ca om.
Astfel readuceți discuția de la personalitate la comportamentul concret.
„Din cauza ta am…”
Deosebit de dificile sunt propozițiile care transferă asupra celuilalt responsabilitatea pentru propria reacție:
Dacă nu m-ai fi enervat, nu aș fi țipat.
Dacă m-ai fi ascultat, nu ar fi trebuit să te mint.
Dacă nu ai fi fost atât de rece, nu ar fi trebuit să fac o scenă.
Comportamentul celorlalți poate avea, desigur, un efect asupra acțiunilor noastre.
Dar asta nu înseamnă că ei nu mai sunt automat responsabili pentru acesta.
Puteți răspunde, de exemplu:
Înțeleg că te-a enervat comportamentul meu. Putem discuta despre asta. Dar nu pot prelua eu responsabilitatea pentru felul în care reacționezi la furia ta.
Astfel nu negați experiența celuilalt.
Doar separați două lucruri diferite.
Ce se întâmplă dacă există ceva adevărat în critică?
Când avem impresia că cineva ne acuză frecvent, poate fi ușor să începem să respingem automat totul.
Dar nici acest lucru nu este sănătos.
Poate auziți:
Cu tine nu se poate stabili nimic.
Este prea general.
Dar după un timp vă dați seama că în ultima lună ați schimbat de trei ori planurile comune în ultimul moment.
Puteți răspunde:
Nu sunt de acord că nu se poate stabili nimic cu mine. Dar văd că în ultima vreme am schimbat de mai multe ori planul în ultimul moment și înțeleg că pentru tine este neplăcut.
Nu este necesar să alegeți între:
„Totul este vina mea.”
și
„Eu nu am făcut nimic greșit.”
Adesea există un răspuns mai precis undeva la mijloc.
Nu trebuie să respingeți fiecare acuzație
Cealaltă persoană poate spune:
Pur și simplu nu te vei schimba niciodată.
Nu trebuie să răspundeți:
Nu este adevărat! M-am schimbat în zece privințe…
Unele afirmații sunt atât de generale, încât analizarea lor nu duce nicăieri.
Puteți reveni la ceea ce poate fi rezolvat:
Nu știu dacă are sens să discutăm dacă nu mă voi schimba niciodată. Ce te deranjează concret în această situație?
Astfel vă păstrați posibilitatea de a purta o discuție reală, în locul unei dispute despre etichete.
Când să stabiliți o limită
Dacă discuția se transformă în mod repetat într-un atac personal, nu trebuie să continuați la nesfârșit.
Puteți spune:
Sunt pregătit să discut partea mea de responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat. Dar nu vreau să continui dacă mă insulți sau îmi atribui intenții pe care nu le-am exprimat.
Dacă acest lucru continuă:
Voi încheia discuția acum. Putem reveni la acest subiect când vom fi capabili să vorbim despre situația concretă fără atacuri personale.
O limită nu este un mod de a-l reduce pe celălalt la tăcere.
Este o informație despre condițiile în care sunteți dispuși să continuați discuția.
O structură simplă pentru răspuns
Când începeți să vă pierdeți în acuzații, poate fi util să urmați acești pași:
1. Identificați faptul concret.
Da, am uitat să te sun.
2. Asumați-vă responsabilitatea reală.
Ar fi trebuit să te anunț și îmi cer scuze.
3. Respingeți partea disproporționată.
Dar nu sunt de acord că asta înseamnă că nu-mi pasă de tine.
4. Reveniți la soluție.
Hai să stabilim cum putem preveni asta data viitoare.
Nu trebuie să folosiți întotdeauna toate cele patru părți.
Important este principiul:
să acceptați ceea ce vă aparține - și să nu preluați ceea ce nu vă aparține.
Scopul nu este să câștigați disputa despre vină
Când cineva ne acuză, avem cu ușurință impresia că avem două opțiuni:
Fie recunoaștem vina.
Fie dovedim că celălalt este vinovat.
Dar o discuție mai sănătoasă nu are adesea nevoie de un câștigător.
Poate fi suficient să aflați:
- Ce s-a întâmplat cu adevărat?
- Pentru ce sunt eu responsabil?
- Pentru ce este responsabil celălalt?
- Ce putem face diferit data viitoare?
Iar dacă cealaltă parte nu este dispusă să discute despre aceste întrebări și continuă doar să atace, întreruperea discuției poate fi o reacție sănătoasă.
Cel mai greu este să reacționezi în momentul în care atacul are loc cu adevărat
La lectură, este ușor să vezi diferența dintre:
Da, pe acesta l-am stricat.
și:
Bine, eu sunt de vină pentru tot.
Într-un conflict real, însă, cealaltă persoană poate continua:
Iar te scuzi. Întotdeauna răstorni totul astfel încât să pari într-o lumină bună.
Și tocmai în acel moment este greu să nu pierzi din vedere subiectul, să nu începi să te justifici sau să contraataci.
În Duovio puteți exersa în siguranță o situație asemănătoare. O persoană virtuală vă confruntă, dumneavoastră răspundeți cu propriile cuvinte, iar discuția continuă în funcție de reacția dumneavoastră.
Astfel puteți exersa cum să vă asumați partea reală de responsabilitate, să respingeți o acuzație disproporționată și să stabiliți o limită dacă discuția se transformă într-un atac personal.