În ultima vreme am impresia că nu mă asculți deloc.
Și imediat îmi vine în minte:
Nu este adevărat.
Apoi poate continuăm:
Păi ieri te-am ascultat timp de jumătate de oră.
Iar celălalt răspunde:
Vezi? Din nou doar te aperi.
Critica este neplăcută tocmai pentru că adesea nu o auzim doar ca pe o informație despre un anumit comportament.
O putem auzi ca pe:
„Sunt un partener rău.”
„Sunt un coleg incompetent.”
„Am eșuat.”
Și astfel începem să ne apărăm înainte să aflăm măcar ce a vrut celălalt să ne spună.
Apărarea este firească, dar adesea blochează conversația
Imaginați-vă că un coleg vă spune:
Mă deranjează că mă întrerupi des în ședințe.
Poate simțiți imediat nevoia să răspundeți:
Nu este adevărat, acolo se întrerup toți.
Sau:
Pentru că vorbești îngrozitor de mult.
Poate că există ceva adevăr în aceste răspunsuri.
Doar că până acum nu v-ați ocupat deloc de ceea ce vă comunică acel coleg.
Astfel, conversația se schimbă cu ușurință din:
„Mă deranjează un anumit comportament.”
în:
„Cine dintre noi are dreptate?”
A accepta critica nu înseamnă să fiți de acord cu totul
Când cineva critică ceva, nu trebuie să spuneți automat:
Ai dreptate.
Puteți afla mai întâi ce anume vrea să spună.
De exemplu:
Poți să-mi spui o situație concretă în care te-am întrerupt?
Sau:
Dacă înțeleg corect, te deranjează mai ales că încep să reacționez înainte să-ți termini ideea?
Prin asta nu recunoașteți nimic.
Doar încercați să înțelegeți ce spune cu adevărat celălalt.
Și abia apoi puteți decide dacă sunteți de acord cu acel lucru.
Mai întâi înțelegerea, apoi explicația
O reacție frecventă la critică este:
Dar eu nu asta am vrut să spun.
Poate fi adevărat.
Doar că cealaltă persoană adesea nu vorbește despre intenția dumneavoastră. Vorbește despre impactul acțiunilor dumneavoastră.
De exemplu:
Când te uiți mereu la telefon în timpul conversației, am impresia că nu mă asculți.
Apărarea automată:
Dar eu te ascult.
Mai util ar putea fi:
Înțeleg că atunci când îmi verific telefonul în timpul conversației, pentru tine pare că nu sunt atent la ce spui.
Și abia apoi:
Așteptam un mesaj important, dar ar fi trebuit să-ți spun.
Punctul dumneavoastră de vedere nu a dispărut.
Doar că nu l-ați folosit ca primă reacție defensivă.
Separați problema concretă de evaluarea personalității
Nu orice critică este formulată bine.
Cineva poate spune:
Ești complet neserios.
Aceasta este o evaluare foarte generală.
Puteți readuce conversația la un comportament concret:
Ce s-a întâmplat concret, de ai această impresie?
Poate descoperiți că pe celălalt îl deranjează faptul că:
Ai spus că vii la șase și ai ajuns cu aproape o oră mai târziu.
Acum aveți ceva concret la care puteți reacționa.
Este adevărat. Am întârziat și ar fi trebuit să te anunț.
Nu trebuie, din acest motiv, să acceptați concluzia:
Sunt o persoană neserioasă.
Puteți să vă asumați responsabilitatea pentru o acțiune concretă fără să acceptați eticheta.
Critica poate conține ceva util, chiar dacă este exagerată
Imaginați-vă propoziția:
Nu mă asculți niciodată.
Cuvântul „niciodată” va fi probabil exagerat.
Dacă vă concentrați doar asupra lui:
Nu este adevărat. Săptămâna trecută te-am ascultat.
puteți trece cu ușurință cu vederea problema reală.
În schimb, puteți spune:
Nu cred că nu te ascult niciodată. Dar pare că simți că în ultima vreme nu sunt suficient de atent la tine. Ce te deranjează concret?
Astfel respingeți generalizarea inexactă, dar nu renunțați la informația posibil utilă.
Atenție la explicațiile prea lungi
Reacția defensivă nu trebuie să fie agresivă.
Poate arăta și așa:
Știu că am întârziat, dar am avut mult de lucru, apoi a fost traficul, m-a mai sunat și cineva și, de fapt, voiam să plec mai devreme…
Cu cât explicăm mai mult, cu atât celălalt poate auzi mai clar:
„De fapt, nu este vina mea.”
Uneori, un răspuns scurt este mult mai puternic:
Da, am întârziat. Ar fi trebuit să te anunț. Îmi pare rău.
Puteți explica motivul mai târziu, dacă este important.
Mai întâi însă puteți arăta că ați auzit cu adevărat problema.
Și dacă critica este nedreaptă?
Capacitatea de a accepta critica nu înseamnă să acceptați orice vi se spune.
De exemplu:
Ai uitat să faci cumpărăturile. Nu-ți pasă deloc de ce am nevoie.
Prima parte poate fi justificată:
Ați uitat să faceți cumpărăturile.
A doua parte atribuie deja o intenție:
Nu vă pasă.
Puteți spune:
Am uitat să fac cumpărăturile și îmi asum responsabilitatea pentru asta. Dar nu sunt de acord că asta înseamnă că nu-mi pasă de ce ai nevoie.
Este posibil să acceptați partea justificată a criticii și, în același timp, să o respingeți pe cea exagerată.
Critica nu este același lucru cu atacul personal
Există o diferență între:
M-a deranjat felul în care te-ai comportat.
și:
Ești pur și simplu un idiot.
În prima propoziție se poate vorbi despre un comportament concret.
În a doua nu mai este vorba despre feedback, ci despre un atac la adresa persoanei.
Nu trebuie să-l acceptați în numele „deschiderii față de critică”.
Puteți spune:
Dacă te deranjează ceva concret ce am făcut, hai să discutăm. Dar nu vreau să continuăm dacă mă insulți.
A accepta critica și a stabili limite nu sunt lucruri opuse.
Încercați să vă puneți trei întrebări
Când cineva vă critică, poate fi util să încetiniți și să vă întrebați:
- Ce anume îmi spune concret celălalt?
- Există ceva aici pe care pot să-l accept?
- Cu ce anume nu sunt de acord?
De exemplu:
Cu tine nu se poate cădea de acord asupra nimicului. Întotdeauna schimbi totul.
Puteți ajunge la concluzia:
- nu sunt de acord cu eticheta „cu tine nu se poate cădea de acord asupra nimicului”,
- cuvântul „întotdeauna” este exagerat,
- dar în ultimele două înțelegeri chiar am schimbat totul în ultimul moment.
Răspunsul poate suna astfel:
Nu cred că împreună cu mine nu se poate cădea de acord asupra nimicului. Dar ai dreptate că în ultimele două înțelegeri am schimbat totul în ultimul moment. Înțeleg că te enervează.
Este mult mai precis decât fie:
Bine, totul este vina mea.
fie:
Este un nonsens total.
Nu trebuie să reacționați imediat
Unele critici ne afectează atât de mult, încât nu suntem capabili să răspundem calm.
În locul unui contraatac, puteți spune:
Nu este ușor pentru mine să aud asta. Am nevoie de puțin timp ca să mă gândesc.
Sau:
Vreau să-ți răspund, dar acum simt că aș reacționa doar defensiv. Putem reveni la acest subiect peste puțin timp?
O pauză nu trebuie să fie o fugă.
Dacă reveniți cu adevărat la subiect, poate fi o modalitate de a preveni escaladarea inutilă.
Scopul nu este să încetați să vă simțiți jigniți
Critica poate răni, chiar dacă este formulată bine.
Scopul nu este să deveniți o persoană căreia nu-i pasă deloc ce spun ceilalți despre ea.
Este mai degrabă vorba despre capacitatea de a crea un mic spațiu între critică și reacție.
În loc de imediatul:
Nu este adevărat.
încercați mai întâi:
Ce anume vrei să spui?
În loc de:
Și tu faci exact același lucru.
încercați:
Care este problema concretă pentru tine?
Iar în loc de:
Bine, deci sunt groaznic.
încercați:
Accept această parte. Cu partea aceasta însă nu sunt de acord.
Acesta este deja un mod foarte diferit de a comunica.
Cel mai greu este în conversația reală
Când citim un articol, avem timp să ne gândim la răspunsul potrivit.
Într-un conflict obișnuit însă, cineva poate spune:
Cu tine nu se poate vorbi deloc. De îndată ce îți spun ceva, începi să găsești scuze.
Iar dumneavoastră aveți câteva secunde pentru a reacționa.
Tocmai de aceea puteți exersa o situație similară în Duovio.
O persoană virtuală vă oferă feedback neplăcut, iar dumneavoastră răspundeți cu propriile cuvinte. Puteți exersa cum să înțelegeți mai întâi ce vă spune celălalt, să acceptați partea justificată și, în același timp, să respingeți calm ceea ce considerați nedrept.