„În ultima vreme am impresia că nu mă asculți deloc.”
Și în minte îți apare imediat:
Nu este adevărat.
Apoi poate continui:
Doar ieri te-am ascultat jumătate de oră.
Iar celălalt răspunde:
Vezi? Din nou doar te aperi.
Critica este neplăcută tocmai pentru că adesea nu o auzim doar ca pe o informație despre un anumit comportament concret.
O putem auzi ca pe:
„Sunt un partener rău.”
„Sunt un coleg incapabil.”
„Am eșuat.”
Și astfel începem să ne apărăm înainte să aflăm măcar ce a vrut celălalt să ne spună.
Apărarea este firească, dar adesea blochează conversația
Imaginați-vă că un coleg vă spune:
Mă deranjează că mă întrerupi des în ședințe.
Poate simțiți imediat nevoia să răspundeți:
Nu este adevărat, toată lumea se întrerupe acolo.
Sau:
Pentru că vorbești îngrozitor de mult.
Poate că există ceva adevăr în aceste răspunsuri.
Doar că, până acum, nu v-ați ocupat deloc de ceea ce vă comunică acel coleg.
Astfel, conversația se transformă cu ușurință din:
„Mă deranjează un comportament concret.”
în:
„Cine dintre noi are dreptate?”
A accepta critica nu înseamnă să fii de acord cu totul
Când cineva critică ceva, nu trebuie să spui automat:
Ai dreptate.
Poți afla mai întâi ce anume vrea să spună.
De exemplu:
Îmi poți spune o situație concretă în care te-am întrerupt?
Sau:
Dacă înțeleg corect, te deranjează în principal faptul că încep să reacționez înainte să-ți termini ideea?
Prin asta nu recunoști nimic.
Doar încerci să înțelegi ce spune cu adevărat celălalt.
Abia apoi poți decide dacă ești de acord cu asta.
Mai întâi înțelegerea, apoi explicația
O reacție frecventă la critică este:
Dar nu asta am vrut să spun.
Acest lucru poate fi adevărat.
Însă celălalt nu vorbește adesea despre intenția ta. Vorbește despre impactul acțiunilor tale.
De exemplu:
Când te uiți mereu la telefon în timpul conversației, am impresia că nu mă asculți.
Apărarea automată:
Dar te ascult.
Mai util ar putea fi:
Înțeleg că atunci când verific telefonul în timpul conversației, ai impresia că nu sunt atent la tine.
Și abia apoi:
Așteptam un mesaj important, dar ar fi trebuit să-ți spun.
Perspectiva ta nu a dispărut.
Doar că nu ai folosit-o ca primă reacție defensivă.
Separă problema concretă de evaluarea personalității
Nu orice critică este formulată bine.
Cineva poate spune:
Ești complet de încredere.
Aceasta este o evaluare foarte generală.
Poți readuce conversația la comportamentul concret:
Ce s-a întâmplat concret, de ai această impresie?
Poate vei afla că pe celălalt îl deranjează:
Ai spus că vei veni la șase și ai venit cu aproape o oră mai târziu.
Acum ai ceva concret la care poți reacționa.
Este adevărat. Am întârziat și ar fi trebuit să te anunț.
Nu trebuie să accepți din acest motiv concluzia:
Sunt o persoană neserioasă.
Poți să-ți asumi responsabilitatea pentru o anumită acțiune fără să accepți eticheta.
Critica poate conține ceva util, chiar dacă este exagerată
Imaginează-ți propoziția:
Nu mă asculți niciodată.
Cuvântul „niciodată” va fi probabil exagerat.
Dacă te concentrezi doar asupra lui:
Nu este adevărat. Săptămâna trecută te-am ascultat.
poți trece cu ușurință cu vederea problema reală.
În schimb, poți spune:
Nu cred că nu te ascult niciodată. Dar sună ca și cum ai impresia că în ultima vreme nu sunt suficient de atent la tine. Ce anume te deranjează?
Astfel respingi generalizarea inexactă, dar nu arunci la gunoi informația posibil utilă.
Atenție la explicațiile prea lungi
Reacția defensivă nu trebuie să fie agresivă.
Poate arăta și așa:
Știu că am întârziat, dar am avut mult de lucru, apoi a fost traficul, m-a mai sunat cineva și, de fapt, voiam să plec mai devreme…
Cu cât explicăm mai mult, cu atât celălalt poate auzi mai clar:
„De fapt, nu este vina mea.”
Uneori, un răspuns scurt este mult mai puternic:
Da, am întârziat. Ar fi trebuit să te anunț. Îmi pare rău.
Poți explica motivul mai târziu, dacă este important.
Mai întâi însă poți arăta că ai auzit cu adevărat problema.
Și dacă critica este nedreaptă?
Capacitatea de a accepta critica nu înseamnă să accepți orice ți se spune.
De exemplu:
Ai uitat să faci cumpărăturile. Nu-ți pasă deloc de ceea ce am nevoie.
Prima parte poate fi justificată:
Ați uitat să faceți cumpărăturile.
A doua parte atribuie deja o intenție:
Nu vă pasă.
Poți spune:
Am uitat să fac cumpărăturile și îmi asum responsabilitatea pentru asta. Dar nu sunt de acord că asta înseamnă că nu-mi pasă de ceea ce ai nevoie.
Este posibil să accepți partea justificată a criticii și, în același timp, să o respingi pe cea exagerată.
Critica nu este același lucru cu un atac personal
Există o diferență între:
M-a deranjat felul în care te-ai comportat.
și:
Ești pur și simplu un idiot.
În prima propoziție se poate vorbi despre un comportament concret.
În cea de-a doua nu mai este vorba despre feedback, ci despre un atac la persoană.
Nu trebuie să-l accepți în numele „deschiderii față de critică”.
Poți spune:
Dacă te deranjează ceva concret din ceea ce am făcut, hai să discutăm. Dar nu vreau să continuăm dacă mă insulți.
A accepta critica și a stabili limite nu sunt lucruri opuse.
Încearcă să-ți pui trei întrebări
Când cineva te critică, te poate ajuta să încetinești și să parcurgi în minte:
Ce îmi spune concret celălalt?
Există ceva aici ce pot accepta?
Cu ce anume nu sunt de acord?
De exemplu:
Cu tine nu se poate stabili nimic. Schimbi mereu totul.
Poți ajunge la concluzia:
- nu sunt de acord cu eticheta „cu tine nu se poate stabili nimic”,
- cuvântul „mereu” este exagerat,
- dar într-adevăr am schimbat în ultimul moment ultimele două înțelegeri.
Răspunsul poate suna astfel:
Nu cred că nu se poate stabili nimic cu mine. Dar ai dreptate că am schimbat în ultimul moment ultimele două înțelegeri. Înțeleg că te enervează.
Este mult mai precis decât fie:
Bine, totul este vina mea.
fie:
Este o absurditate totală.
Nu trebuie să reacționezi imediat
Unele critici ne afectează atât de mult, încât nu suntem capabili să răspundem calm.
În loc să contraataci, poți spune:
Nu-mi este ușor să aud asta. Am nevoie de puțin timp ca să mă gândesc.
Sau:
Vreau să-ți răspund, dar acum am impresia că aș reacționa doar defensiv. Putem reveni la asta peste puțin timp?
O pauză nu trebuie să fie o fugă.
Dacă revii cu adevărat la subiect, poate fi o modalitate de a preveni escaladarea inutilă.
Scopul nu este să încetezi să te simți rănit
Critica poate durea, chiar și atunci când este formulată bine.
Scopul nu este să devii o persoană căreia nu-i pasă deloc de ceea ce spun ceilalți despre ea.
Este mai degrabă vorba despre capacitatea de a crea un mic spațiu între critică și reacție.
În loc de imediatul:
Nu este adevărat.
încearcă mai întâi:
Ce anume vrei să spui?
În loc de:
Și tu faci exact același lucru.
încearcă:
Care este concret problema pentru tine?
Iar în loc de:
Bine, deci sunt groaznic.
încearcă:
Accept această parte. Dar cu această parte nu sunt de acord.
Acesta este deja un mod de comunicare foarte diferit.
Cel mai greu este într-o conversație reală
Când citim un articol, avem timp să ne gândim la răspunsul potrivit.
Într-un conflict obișnuit, însă, cineva poate spune:
Cu tine nu se poate vorbi deloc. Cum îți spun ceva, începi să te scuzi.
Iar tu ai la dispoziție câteva secunde pentru a reacționa.
Tocmai de aceea poți exersa o situație similară în Duovio, într-un mediu sigur.
O persoană virtuală îți va oferi un feedback neplăcut, iar tu vei răspunde cu propriile cuvinte. Poți exersa cum să înțelegi mai întâi ce îți spune celălalt, să accepți partea justificată și, în același timp, să respingi calm ceea ce consideri nedrept.