Cineva vă cere ajutorul.
Ai putea să preiei tura mea sâmbătă?
Dar nu vreți. Ați avut o săptămână dificilă și voiați să păstrați ziua de sâmbătă liberă.
Cu toate acestea, vă surprindeți spunând:
Păi… probabil că aș putea.
Nu pentru că v-ați fi schimbat părerea.
Ci pentru că, la gândul că veți spune „nu”, simțiți un sentiment neplăcut de vinovăție.
- Ce se întâmplă dacă îl dezamăgesc pe celălalt?
- Ce se întâmplă dacă va crede că sunt egoist?
- Ce se întâmplă dacă se enervează?
- Nu ar trebui totuși să-l ajut?
Și astfel, uneori acceptăm lucruri pe care, de fapt, nu vrem să le facem.
Sentimentul de vinovăție nu înseamnă că faceți ceva greșit
Acesta este poate cel mai important lucru.
Dacă vă simțiți vinovat după ce ați refuzat, asta nu înseamnă automat că refuzul vostru a fost greșit.
Sentimentul de vinovăție poate apărea pur și simplu pentru că ați dezamăgit pe cineva.
Imaginați-vă:
Vii în weekend? Nu ne-am mai văzut de mult.
Răspundeți:
De data aceasta nu vin. Am nevoie să mă odihnesc în weekend.
Celălalt poate fi mâhnit.
Iar vouă vă poate părea rău că l-ați dezamăgit.
Ambele lucruri pot fi adevărate în același timp.
Puteți dezamăgi pe cineva fără să-l răniți sau să faceți ceva greșit.
„Nu” nu înseamnă respingerea persoanei
Când refuzăm cererea unei persoane apropiate, avem ușor impresia că o respingem chiar pe ea.
Însă:
Astăzi nu vreau să ne vedem.
nu este același lucru cu:
Nu vreau să mă mai văd cu tine.
Iar:
De data aceasta nu te pot ajuta.
nu este același lucru cu:
Nu-mi pasă de tine.
Refuzați o cerere concretă, nu valoarea persoanei sau întreaga relație.
Tocmai această diferențiere poate ajuta atunci când apare sentimentul de vinovăție după un refuz.
Nu trebuie să aveți un motiv „suficient de bun”
O reacție frecventă la sentimentul de vinovăție este să explicați prea mult.
Chiar mi-ar plăcea să vin, dar săptămâna aceasta a fost îngrozitor de grea și mai trebuie să termin ceva, iar în ultima vreme dorm prost, așa că, dacă nu te deranjează…
De parcă ar trebui să prezentăm suficiente dovezi pentru ca celălalt să ne permită să spunem nu.
De multe ori este suficient:
Mulțumesc pentru invitație, dar de data aceasta nu vin.
Sau:
Sâmbătă nu pot prelua tura.
Desigur, puteți spune motivul. În relațiile apropiate, explicațiile sunt absolut firești.
Diferența constă în faptul că explicați ceva pentru că vreți să împărtășiți acel lucru sau vă justificați pentru că aveți nevoie să obțineți acordul celuilalt pentru decizia voastră.
Puteți refuza cu blândețe
Un „nu” asertiv nu trebuie să fie dur.
Nu trebuie să spuneți:
Nu. E problema ta.
Dar nici nu trebuie să spuneți:
Îmi pare atât de rău, îmi cer scuze, sper că nu ești supărat pe mine…
Puteți recunoaște situația celuilalt și, în același timp, să refuzați:
Înțeleg că te-ar ajuta mult. Dar de data aceasta nu pot prelua tura.
Sau:
Mi-ar plăcea să te văd, dar astăzi am nevoie să rămân acasă. Putem stabili pentru o altă zi.
Empatia nu înseamnă acord.
Puteți înțelege de ce are nevoie celălalt fără să fiți obligați să-i satisfaceți nevoia.
Atenție la „nu”-ul care înseamnă de fapt „convinge-mă”
Uneori, de teamă să nu refuzăm, răspundem neclar:
Nu știu…
Probabil că nu prea îmi convine…
O să văd dacă reușesc…
Celălalt poate să nu-și dea deloc seama că am refuzat.
Așadar poate continua:
Te rog, doar pentru puțin timp.
Iar noi avem impresia că pune presiune pe noi.
De fapt, încă nu ne-am exprimat clar decizia.
Dacă știți deja că nu vreți ceva, este de obicei mai clar:
Nu, de data aceasta nu pot.
Claritatea nu trebuie să fie nepoliticoasă.
Dimpotrivă, poate fi mai corectă față de celălalt decât un „poate” vag, atunci când știți dinainte că răspunsul este nu.
Ce se întâmplă dacă celălalt este dezamăgit?
Se poate întâmpla.
Și tocmai aceasta este adesea partea cea mai dificilă a refuzului.
Spuneți:
Astăzi nu vin.
Iar celălalt răspunde:
Îmi pare rău. Abia așteptam să te văd.
Avem tendința de a înlătura rapid sentimentul neplăcut:
Bine, atunci vin eu.
Dar dezamăgirea celeilalte persoane nu este, în sine, o dovadă că ar trebui să ne schimbăm decizia.
Puteți accepta emoția sa:
Înțeleg. Și mie îmi pare rău că nu ne vom vedea.
Și, în același timp, să vă păstrați decizia:
Dar astăzi chiar nu vin.
Nu trebuie să-l convingeți pe celălalt să fie mulțumit de refuzul vostru.
Ce se întâmplă dacă începe să vă convingă?
O întrebare suplimentară sau încercarea de a găsi o altă soluție nu înseamnă neapărat că celălalt nu vă respectă refuzul.
Nu s-ar putea măcar pentru o oră?
Puteți lua în considerare propunerea.
Dar dacă răspunsul vostru rămâne același, nu trebuie să inventați de fiecare dată un argument nou.
Nu, nici măcar pentru o oră nu vreau astăzi. Stabilim pentru altă dată.
Dacă celălalt continuă:
Înseamnă că probabil nu-ți pasă prea mult de mine.
este foarte tentant să începeți să demonstrați contrariul:
Cum poți să spui așa ceva? Săptămâna trecută doar am…
Dar astfel conversația se mută de la decizia voastră la demonstrarea relației voastre.
Puteți spune în schimb:
Îmi pare rău că vezi lucrurile așa. Faptul că nu vin astăzi nu înseamnă că nu-mi pasă de tine.
Și nu trebuie să vă apărați limita în continuare.
Refuzul nu este întotdeauna o limită
De asemenea, este bine să nu confundați propria limită cu dreptul de a decide în locul celeilalte persoane.
Nu vreau să ieși cu prietenii tăi.
nu este același lucru cu a refuza o cerere care vă privește pe voi.
În relații, nevoile și limitele aparțin ambelor părți.
Așa cum aveți dreptul să spuneți:
Nu, astăzi nu am chef.
și cealaltă persoană are dreptul să vă spună „nu”.
De aceea, comunicarea sănătoasă nu înseamnă doar capacitatea de a refuza. Înseamnă și capacitatea de a accepta un refuz.
Când ați spus mai întâi da
Poate ați fost de acord automat și abia mai târziu v-ați dat seama că, de fapt, nu voiați să spuneți da.
Nici atunci nu este neapărat prea târziu.
Puteți spune:
Când m-ai întrebat, am fost de acord prea repede. Acum îmi dau seama că nu voi reuși. Îmi pare rău că mă răzgândesc, dar am nevoie să-mi retrag răspunsul.
Desigur, depinde de situație. Dacă cineva și-a organizat în mod semnificativ lucrurile bazându-se pe promisiunea voastră, este corect să luați în considerare și impactul schimbării.
Dar simplul fapt că ați spus o dată da nu înseamnă că nu vă mai puteți reconsidera niciodată decizia.
Un „nu” simplu poate avea trei părți
Când nu știți cum să formulați un refuz, vă poate ajuta o structură simplă:
Recunoaștere → refuz → eventuală alternativă
De exemplu:
Mulțumesc că ai apelat la mine. De data aceasta nu te voi ajuta cu asta. Dar pot să mă uit săptămâna viitoare.
Sau doar:
Mulțumesc pentru invitație. De data aceasta nu vin.
Nu trebuie să oferiți de fiecare dată o alternativă.
Și, mai presus de toate: nu o oferiți doar pentru a vă diminua propriul sentiment de vinovăție.
Scopul nu este să nu vă mai simțiți vinovați
Poate că nici după ce veți citi acest articol nu vă veți simți confortabil atunci când refuzați.
Este în regulă.
Scopul nu este să ajungeți într-o stare în care să nu vă pese deloc că ați dezamăgit pe cineva.
Scopul este să puteți să vă puneți întrebarea:
Fac acum ceva ce îmi doresc cu adevărat sau spun da mai ales pentru a nu suporta sentimentul neplăcut de a spune nu?
Uneori decideți să-i faceți pe plac celuilalt.
Alteori refuzați.
Important este ca „da”-ul vostru să însemne cu adevărat da, iar „nu”-ul vostru să poată rămâne nu, chiar dacă nu vă simțiți perfect atunci când îl spuneți.
Este mult mai ușor să exersați spunând „nu”
La citire, propoziția:
Înțeleg că te-ar ajuta, dar de data aceasta nu pot.
pare destul de simplă.
Într-o conversație reală însă, celălalt răspunde:
Te rog. Eu aș face asta pentru tine.
Și dintr-odată este mult mai greu să vă mențineți răspunsul.
Tocmai astfel de situații le puteți exersa în siguranță în Duovio.
O persoană virtuală vă va cere ceva, voi veți răspunde cu propriile cuvinte, iar ea va reacționa la refuzul vostru. Astfel puteți exersa cum să spuneți „nu” clar și cu respect, fără să vă justificați inutil - și, în același timp, să descoperiți ce veți face atunci când cealaltă parte nu acceptă primul vostru refuz.