Cineva vă va cere ajutorul.
Ai putea să preiei tura mea sâmbătă?
Dar nu vreți. Ați avut o săptămână dificilă și voiați să păstrați sâmbăta liberă.
Cu toate acestea, vă surprindeți spunând:
Păi… cred că aș putea.
Nu pentru că v-ați schimbat părerea.
Ci pentru că, la gândul că veți spune „nu“, simțiți un sentiment neplăcut de vinovăție.
- Dacă dezamăgesc cealaltă persoană?
- Dacă va crede că sunt egoist?
- Dacă se va supăra?
- Nu ar trebui totuși să o ajut?
Și astfel, uneori suntem de acord cu lucruri pe care, de fapt, nu vrem să le facem.
Sentimentul de vinovăție nu înseamnă că faceți ceva greșit
Acesta este poate cel mai important lucru.
Dacă vă simțiți vinovat după ce refuzați, asta nu înseamnă automat că refuzul dumneavoastră a fost greșit.
Sentimentul de vinovăție poate apărea pur și simplu pentru că ați dezamăgit pe cineva.
Imaginați-vă:
Vii în weekend? Nu ne-am mai văzut de mult.
Răspundeți:
De data aceasta nu voi veni. Am nevoie să mă odihnesc în weekend.
Cealaltă persoană poate fi dezamăgită.
Iar dumneavoastră puteți fi supărat că ați dezamăgit-o.
Ambele lucruri pot fi adevărate în același timp.
Puteți dezamăgi pe cineva fără să-i faceți rău sau să faceți ceva greșit.
„Nu“ nu înseamnă respingerea persoanei
Când refuzăm cererea unei persoane apropiate, avem cu ușurință impresia că o respingem pe ea însăși.
Însă:
Astăzi nu vreau să ne vedem.
nu este același lucru cu:
Nu vreau să mă mai văd cu tine.
Și:
De data aceasta nu te pot ajuta.
nu este același lucru cu:
Nu-mi pasă de tine.
Refuzați o cerere concretă, nu valoarea persoanei sau întreaga relație.
Tocmai această distincție poate ajuta atunci când, după un refuz, apare sentimentul de vinovăție.
Nu trebuie să aveți un motiv „suficient de bun“
O reacție frecventă la sentimentul de vinovăție este explicarea îndelungată.
Mi-ar plăcea foarte mult să vin, dar săptămâna aceasta a fost groaznic de dificilă și mai trebuie să termin ceva, iar în ultima vreme dorm prost, așa că, dacă nu te deranjează…
Ca și cum ar trebui să prezentăm suficiente dovezi pentru ca cealaltă persoană să ne permită să spunem nu.
De multe ori este suficient:
Mulțumesc pentru invitație, dar de data aceasta nu voi veni.
Sau:
Sâmbătă nu pot prelua tura.
Desigur, puteți spune motivul. În relațiile apropiate, explicațiile sunt cât se poate de firești.
Diferența constă în faptul că explicați ceva pentru că vreți să împărtășiți, sau vă apărați pentru că aveți nevoie să obțineți aprobarea pentru decizia dumneavoastră.
Puteți refuza cu amabilitate
Un „nu“ asertiv nu trebuie să fie dur.
Nu trebuie să spuneți:
Nu. Este problema ta.
Dar nici nu trebuie să spuneți:
Îmi pare teribil de rău, chiar îmi cer scuze, sper că nu te superi pe mine…
Puteți recunoaște situația celeilalte persoane și, în același timp, să refuzați:
Înțeleg că te-ar ajuta mult. Dar de data aceasta nu pot prelua tura.
Sau:
Mi-ar plăcea să te văd, dar astăzi am nevoie să rămân acasă. Putem stabili pentru o altă zi.
Empatia nu înseamnă acord.
Puteți înțelege de ce are nevoie cealaltă persoană fără să fiți obligați să-i satisfaceți nevoia.
Atenție la „nu“-ul care înseamnă de fapt „convinge-mă“
Uneori, de teamă să nu refuzăm, răspundem neclar:
Nu știu…
Cred că nu prea îmi convine…
Voi vedea dacă mă descurc…
Cealaltă persoană poate să nu-și dea deloc seama că am refuzat.
Așadar poate continua:
Te rog, durează doar puțin.
Iar noi avem impresia că pune presiune pe noi.
De fapt, încă nu ne-am exprimat clar decizia.
Dacă știți deja că nu vreți ceva, este de obicei mai clar:
Nu, de data aceasta nu pot.
Claritatea nu trebuie să fie nepoliticoasă.
Dimpotrivă, poate fi mai corectă față de cealaltă persoană decât un „poate“ neclar, atunci când știți deja că răspunsul este nu.
Ce se întâmplă dacă cealaltă persoană este dezamăgită?
Se poate întâmpla.
Și tocmai aceasta este adesea partea cea mai dificilă a refuzului.
Spuneți:
Astăzi nu voi veni.
Iar cealaltă persoană răspunde:
Îmi pare rău. Așteptam să te văd.
Avem tendința să înlăturăm rapid sentimentul neplăcut:
Bine, atunci voi veni.
Însă dezamăgirea celeilalte persoane nu este, prin ea însăși, o dovadă că ar trebui să ne schimbăm decizia.
Puteți accepta emoția sa:
Înțeleg. Și mie îmi pare rău că nu ne vom vedea.
Și, în același timp, să vă păstrați decizia:
Dar astăzi chiar nu voi veni.
Nu trebuie să convingeți cealaltă persoană să fie mulțumită de refuzul dumneavoastră.
Ce se întâmplă dacă începe să vă convingă?
O întrebare suplimentară sau încercarea de a găsi o altă soluție nu înseamnă neapărat că refuzul dumneavoastră nu este respectat.
Nu s-ar putea măcar pentru o oră?
Puteți lua în considerare oferta.
Dar, dacă răspunsul dumneavoastră rămâne același, nu trebuie să inventați de fiecare dată un argument nou.
Nu, astăzi nu vreau nici măcar pentru o oră. Ne înțelegem altă dată.
Când cealaltă persoană continuă:
Deci probabil că nu-ți pasă prea mult de mine.
este foarte tentant să începeți să demonstrați contrariul:
Cum poți să spui așa ceva? Doar săptămâna trecută eu…
Astfel, conversația se mută însă de la decizia dumneavoastră la demonstrarea relației voastre.
Puteți spune în schimb:
Îmi pare rău că vezi lucrurile așa. Faptul că nu vin astăzi nu înseamnă însă că nu-mi pasă de tine.
Și nu trebuie să vă apărați limita în continuare.
Refuzul nu este întotdeauna o limită
De asemenea, este bine să nu confundați propria limită cu dreptul de a decide în locul celeilalte persoane.
Nu vreau să ieși cu prietenii tăi.
nu este același lucru cu refuzul unei cereri care vă privește.
În relații, ambele părți au nevoi și limite.
Așa cum aveți dreptul să spuneți:
Nu, astăzi nu am chef.
și cealaltă persoană are dreptul să vă spună „nu“.
De aceea, comunicarea sănătoasă nu înseamnă doar capacitatea de a refuza. Înseamnă și capacitatea de a accepta un refuz.
Când ați spus mai întâi da
Poate că ați fost de acord automat și abia mai târziu ați realizat că, de fapt, nu voiați să spuneți da.
Nici atunci nu este neapărat prea târziu.
Puteți spune:
Când m-ai întrebat, am fost de acord prea repede. Acum îmi dau seama că nu voi reuși. Îmi cer scuze că mă răzgândesc, dar am nevoie să-mi retrag răspunsul.
Desigur, depinde de situație. Dacă cineva s-a bazat în mod semnificativ pe promisiunea dumneavoastră, este corect să luați în considerare și impactul schimbării.
Dar simplul fapt că ați spus o dată da nu înseamnă că nu vă mai puteți reconsidera niciodată decizia.
Un „nu“ simplu poate avea trei părți
Când nu știți cum să formulați un refuz, vă poate ajuta o structură simplă:
Recunoaștere → refuz → eventuală alternativă
De exemplu:
Mulțumesc că ai apelat la mine. De data aceasta nu te voi ajuta cu asta. Dar pot să mă uit peste ea săptămâna viitoare.
Sau doar:
Mulțumesc pentru invitație. De data aceasta nu voi veni.
Nu trebuie să oferiți de fiecare dată o alternativă.
Și mai ales: nu o oferiți doar pentru a vă reduce propriul sentiment de vinovăție.
Scopul nu este să nu simțiți vinovăție
Poate că nici după citirea acestui articol nu vă veți simți confortabil când refuzați.
Este în regulă.
Scopul nu este să ajungeți în situația în care să vă fie complet indiferent că ați dezamăgit pe cineva.
Scopul este să puteți să vă puneți întrebarea:
Fac acum ceva ce îmi doresc cu adevărat sau spun da mai ales pentru a nu suporta sentimentul neplăcut de a spune nu?
Uneori decideți să faceți pe plac celeilalte persoane.
Alteori refuzați.
Important este ca „da“-ul dumneavoastră să însemne cu adevărat da și „nu“-ul dumneavoastră să poată rămâne nu, chiar dacă nu vă simțiți perfect spunându-l.
Este mult mai simplu să exersați să spuneți „nu“
La citire, propoziția:
Înțeleg că te-ar ajuta, dar de data aceasta nu pot.
pare destul de simplă.
Însă, într-o conversație reală, cealaltă persoană răspunde:
Te rog. Eu aș face asta pentru tine.
Și, dintr-odată, este mult mai greu să vă mențineți răspunsul.
Tocmai astfel de situații le puteți exersa în siguranță în Duovio.
O persoană virtuală vă va cere ceva, dumneavoastră veți răspunde în propriile cuvinte, iar ea va reacționa la refuzul dumneavoastră. Astfel puteți exersa cum să spuneți „nu“ clar și cu respect, fără să vă justificați inutil - și, în același timp, să descoperiți ce faceți atunci când cealaltă parte nu acceptă primul dumneavoastră refuz.