Să spui „nu” este uneori surprinzător de greu.
Nu pentru că nu am ști ce vrem. De multe ori știm foarte bine că nu avem energie pentru o vizită, că nu mai putem face față unei alte sarcini de serviciu sau că un anumit comportament ne face să ne simțim inconfortabil.
Problema apare abia în momentul în care trebuie să-i spunem acest lucru celeilalte persoane.
Astăzi nu vin, pentru că am avut o săptămână foarte grea, în ultima vreme dorm prost și mai trebuie să termin câteva lucruri, așa că sper să înțelegi…
În locul unui refuz simplu, începem să ne justificăm decizia.
Și cu cât explicăm mai mult, cu atât creăm uneori impresia că limita noastră este, de fapt, deschisă negocierii.
O limită nu are nevoie de justificare
Există o diferență între explicare și justificare.
O explicație poate fi o parte firească a unei relații sănătoase:
Astăzi nu vin. Sunt obosit și am nevoie să mă odihnesc în seara asta.
Justificarea începe în momentul în care simțim că trebuie să-l convingem pe celălalt că avem dreptul să refuzăm:
Chiar aș fi venit, dar în ultimele trei zile aproape că nu am dormit, la serviciu a fost enorm de mult de lucru și mâine trebuie să mă trezesc devreme. Nu vreau să ai impresia că nu vreau să te văd…
Un astfel de răspuns nu este neapărat greșit în sine. Importantă este întrebarea:
Explic pentru că vreau să împărtășesc ceva sau pentru că am nevoie ca celălalt să-mi aprobe decizia?
Aceasta este diferența esențială.
De ce explicațiile excesive slăbesc limita
Imaginați-vă o situație simplă:
Poți să-mi iei tura de sâmbătă?
Răspundeți:
Din păcate, nu pot, pentru că am deja ceva stabilit și, în ultima vreme, sunt foarte obosit și aș avea nevoie să mă odihnesc.
Cealaltă persoană poate începe să caute soluții pentru motivele dumneavoastră:
Dar este doar dimineața.
Adăugați o altă explicație:
Știu, dar după-amiază plecăm undeva și în ultimele săptămâni am lucrat aproape în fiecare weekend.
Și apare un alt argument:
Atunci te odihnești duminică.
Dintr-odată, nu mai vorbiți despre dacă vreți să preluați tura.
Discutați dacă motivele dumneavoastră sunt suficient de bune.
Deși mesajul inițial ar fi putut fi pur și simplu:
Din păcate, nu pot prelua tura de sâmbătă.
O limită nu este un mod de a-l controla pe celălalt
O limită sănătoasă nu înseamnă nici:
Nu ai voie să faci asta.
Este adesea mai util să o formulați prin prisma propriului comportament.
În loc de:
Nu mai țipa la mine.
limita poate fi, de exemplu:
Vreau să rezolvăm asta împreună, dar nu atunci când țipăm unul la celălalt. Dacă vom continua în felul acesta, voi lua o pauză și putem reveni la discuție mai târziu.
Nu stabiliți ce trebuie să facă cealaltă persoană.
Spuneți în ce condiții sunteți dispuși să continuați conversația și ce veți face dacă aceste condiții nu sunt respectate.
O limită scurtă nu trebuie să fie lipsită de sensibilitate
Uneori avem impresia că, dacă nu oferim o explicație lungă, vom părea reci.
Între un răspuns dur:
Nu. Și nu mă mai bate la cap cu asta.
și o justificare lungă există însă mult spațiu.
De exemplu:
Mulțumesc că ai întrebat, dar de data aceasta nu pot.
sau:
Înțeleg că te-ar ajuta. Dar eu nu pot prelua asta de data aceasta.
Puteți astfel să recunoașteți nevoia celeilalte persoane fără să vă schimbați decizia.
Empatia și limitele nu sunt opuse.
Ce se întâmplă dacă cealaltă persoană vrea o explicație?
Întrebarea „de ce?” nu înseamnă automat că cineva nu vă respectă limita.
Într-o relație apropiată este absolut firesc să vrem să înțelegem motivele celeilalte persoane.
Le puteți explica.
Diferența apare atunci când explicația devine un proces nesfârșit în care trebuie să demonstrați că motivul dumneavoastră este suficient de justificat.
De exemplu:
Astăzi am nevoie să fiu singur în seara asta.
„De ce?”
Sunt obosit și am nevoie de puțin timp pentru mine.
„Dar abia ne-am văzut toată săptămâna.”
Nu trebuie să căutați argumente din ce în ce mai multe.
Puteți recunoaște perspectiva celuilalt și, în același timp, să vă păstrați limita:
Înțeleg că te supără. Dar astăzi chiar am nevoie de seara asta pentru mine. Putem stabili pentru mâine.
O structură simplă poate ajuta
Când aveți tendința să explicați prea mult, încercați să vă împărțiți răspunsul în trei părți:
1. Recunoaștere
Înțeleg că ți-ar plăcea să vin.
2. Limită clară
Dar astăzi nu vin.
3. Pasul următor - dacă vreți cu adevărat să-l oferiți
Mi-ar face plăcere să ne vedem săptămâna viitoare.
Prin urmare, întregul răspuns poate avea doar două propoziții:
Înțeleg că ți-ar plăcea să vin. Dar astăzi nu pot. Mi-ar face plăcere să stabilim pentru săptămâna viitoare.
Nu este nevoie de încă zece propoziții de explicații.
Și dacă cealaltă persoană nu acceptă limita?
Aici începe partea mai dificilă.
Cineva poate reacționa:
Deci iar nu ai timp pentru mine.
sau:
Dacă ți-ar păsa cu adevărat, ai veni.
Într-un astfel de moment simțim adesea impulsul de a demonstra contrariul.
Nu este deloc adevărat, doar săptămâna trecută am…
Și limita se transformă din nou în justificare.
O altă posibilitate este să nu răspundeți fiecărei acuzații și să reveniți la mesajul inițial:
Îmi pare rău că vezi lucrurile așa. Dar astăzi nu vin.
Asta nu înseamnă să ignorați sentimentele celeilalte persoane.
Înseamnă că nu trebuie să obțineți acordul ei pentru ca limita dumneavoastră să fie valabilă.
Să știi este mai ușor decât să spui cu adevărat
Când citiți articolul, totul poate părea simplu.
Într-o conversație reală este altfel.
Cealaltă persoană pare dezamăgită. Întreabă de ce. Încearcă să vă convingă. Începeți să vă întrebați dacă nu sunteți egoiști și, dintr-odată, explicați ceva ce inițial nici nu voiați să explicați.
Tocmai de aceea a fost creat Duovio.
În loc să citiți și mai mult despre comunicare, puteți exersa efectiv o situație similară. O persoană virtuală vă va face o solicitare, dumneavoastră veți răspunde cu propriile cuvinte, iar conversația va continua în funcție de ceea ce spuneți.
Astfel puteți exersa în siguranță cum este să spuneți:
Nu, de data aceasta nu pot.
Și de data aceasta să nu adăugați încă cinci propoziții.
Să citești despre limite este un lucru. Să încerci să le stabilești sub presiune este mai greu.