Îmi pare rău, dar eram foarte obosit.
Îmi pare rău dacă te-am rănit.
Îmi pare rău, dar dacă mi-ai fi spus mai devreme, nu s-ar fi întâmplat.
La prima vedere, sună ca o scuză.
Doar că cealaltă persoană poate auzi altceva:
„De fapt, nu este vina mea.”
„Poate că problema este mai degrabă în felul în care ai înțeles tu.”
„Dacă ai fi făcut tu ceva diferit, eu nu m-aș fi comportat așa.”
O scuză bună nu trebuie să fie lungă.
Adesea este mai puternică tocmai atunci când nu încercăm să ne explicăm imediat greșeala.
Scuza nu este o apărare
Imaginați-vă că ajungeți cu o oră întârziere la o întâlnire stabilită.
Puteți spune:
Îmi pare rău, traficul a fost groaznic, apoi nu am reușit să găsesc loc de parcare și, de fapt, am plecat aproape la timp.
Poate că toate acestea sunt adevărate.
Dar dacă cealaltă persoană a așteptat o oră fără să primească vreun mesaj, problema ei poate fi în primul rând:
Nu știam ce se întâmplă.
O scuză mai puternică ar putea fi:
Îmi pare rău că am ajuns atât de târziu și nu te-am anunțat. Te-am lăsat să aștepți și trebuia să-ți scriu.
Abia apoi puteți adăuga:
Am fost întârziat de trafic, dar trebuia să te anunț.
Prin urmare, explicația nu trebuie interzisă.
Doar că nu ar trebui să transforme scuza într-un argument despre motivul pentru care, de fapt, nu sunteți responsabili pentru partea voastră.
Precizați concret pentru ce vă cereți scuze
O formulare generală:
Ei bine, îmi pare rău pentru tot.
poate suna mai degrabă ca o încercare de a încheia conflictul.
Este mai bine să fiți concreți:
Îmi pare rău că am spus în fața celorlalți ceva care te-a făcut de râs.
Sau:
Îmi pare rău că am promis că mă ocup de asta, iar apoi am uitat.
Astfel, cealaltă persoană știe că înțelegeți ce s-a întâmplat exact.
Acest lucru este important mai ales atunci când conflictul nu a fost doar despre rezultat, ci și despre sentimentul că cealaltă persoană nu a fost ascultată.
A recunoaște impactul înseamnă mai mult decât a explica intenția
O frază des întâlnită este:
Nu am vrut să te rănesc.
Acest lucru poate fi important.
Dar nu spune nimic despre dacă ați înțeles ce a provocat comportamentul vostru.
De exemplu:
Nu am vrut să te fac de râs în fața celorlalți.
este o informație despre intenția voastră.
Puteți adăuga:
Și înțeleg că observația mea putea să pară așa. Din partea mea a fost lipsă de sensibilitate.
Ambele lucruri pot fi adevărate în același timp.
O intenție bună nu șterge un impact neplăcut.
A recunoaște impactul nu înseamnă să recunoașteți că l-ați provocat intenționat.
Atenție la „dacă”
Una dintre cele mai frecvente pseudo-scuze sună astfel:
Îmi pare rău dacă te-am rănit.
Problema este că, dacă știți deja că ceva a afectat-o pe cealaltă persoană, cuvântul „dacă” îi pune din nou sub semnul întrebării experiența.
Poate suna ca:
Poate te-ai supărat degeaba.
Mult mai clar este:
Îmi pare rău că te-a rănit observația mea.
Sau, și mai concret:
Îmi pare rău că am spus asta în fața celorlalți. Înțeleg că pentru tine a fost umilitor.
Asta nu înseamnă că trebuie să acceptați orice interpretare a celeilalte persoane.
Dar dacă vă cereți scuze pentru un impact concret, este mai bine să nu îl subminați chiar în aceeași propoziție.
„Dar” poate anula scuza
Îmi pare rău că am țipat la tine, dar m-ai enervat foarte tare.
Ce rămâne după cuvântul „dar”?
Adesea, mai ales:
Am țipat din cauza ta.
Totuși, puteți vorbi despre ambele părți ale situației.
Doar că este mai bine să le separați.
Îmi pare rău că am țipat la tine. Nu a fost în regulă.
Apoi:
În același timp, aș vrea să discutăm despre ce m-a enervat în acea situație.
Astfel, nu vă asumați responsabilitatea pentru întregul conflict.
Vă asumați responsabilitatea pentru felul în care ați reacționat.
Scuza nu este umilire de sine
Unii oameni au probleme cu scuzele pentru că le percep ca pe:
Recunosc că sunt o persoană rea.
Dar:
Am făcut o greșeală.
nu este același lucru cu:
Sunt o persoană rea.
O scuză bună se concentrează asupra unui comportament concret.
Nu trebuia să spun asta.
Nu mi-am respectat promisiunea.
În acea situație am reacționat prea dur.
Nu este nevoie să spuneți:
Sunt o persoană îngrozitoare.
O asemenea frază poate chiar să mute atenția înapoi asupra voastră.
Cealaltă persoană ajunge brusc să vă liniștească în loc să se ocupe de propria rană:
Nu, nu ești îngrozitor.
Iar problema inițială dispare.
Nu vă asumați nici responsabilitatea pentru tot.
Extrema opusă este să vă cereți scuze pentru întregul conflict, chiar dacă ați greșit doar într-o parte.
De exemplu:
Îmi pare rău că am ridicat tonul.
Acest lucru poate fi adevărat.
Nu trebuie să adăugați:
Deci toată cearta este din vina mea.
Puteți spune:
Îmi asum responsabilitatea pentru faptul că am țipat la tine. În același timp, aș vrea să discutăm mai târziu și despre ce s-a întâmplat înainte.
Astfel, scuza nu se transformă în capitulare.
Doar vă separați cu exactitate partea de responsabilitate.
Nu vă cereți scuze pentru tot
Sunt momente în care este mai potrivit să mulțumiți decât să vă cereți scuze.
De exemplu:
Îmi pare rău că te deranjez.
poate suna uneori mai bine astfel:
Îți mulțumesc că ți-ai făcut timp pentru mine.
Sau, în loc de:
Îmi pare rău că am vorbit atât de mult.
puteți spune:
Îți mulțumesc că m-ai ascultat.
Diferența constă în ceea ce vă asumați, de fapt.
Dacă nu ați făcut nimic greșit, iar cealaltă persoană doar v-a oferit timp, atenție sau răbdare, nu trebuie să vă cereți automat scuze pentru faptul că aveți nevoie de ceva.
Într-un asemenea moment, mulțumirea mută atenția de la:
Sunt o povară.
la:
Apreciez ceea ce faci pentru mine.
Asta nu înseamnă însă că mulțumirea este întotdeauna mai potrivită decât scuza.
Imaginați-vă din nou că ajungeți cu o oră întârziere la o întâlnire și nu anunțați.
Doar:
Îți mulțumesc că m-ai așteptat.
apreciază răbdarea celeilalte persoane, dar poate omite o parte importantă:
Nu mi-am respectat înțelegerea cu tine.
De aceea, poate fi mai firesc să spuneți:
Îmi pare rău că am ajuns atât de târziu și nu te-am anunțat. Trebuia să-ți scriu. Și îți mulțumesc că m-ai așteptat.
Scuza și mulțumirea fac două lucruri diferite.
Scuza spune:
Văd ce am făcut eu.
Mulțumirea spune:
Văd ce ai făcut tu.
Dacă ați rănit pe cineva, nu v-ați respectat înțelegerea sau i-ați provocat o problemă concretă, scuza își are locul.
Dacă nu ați încălcat nimic și doar acceptați ajutorul, timpul sau înțelegerea cuiva, mulțumirea poate fi mai potrivită.
Iar dacă ambele sunt valabile, nu trebuie să alegeți între ele.
Repararea este adesea mai importantă decât o scuză lungă
Uneori nu este suficient să spuneți:
Îmi pare rău.
Dacă acțiunea voastră a avut o consecință concretă, este util să spuneți și:
Ce voi face în această privință?
De exemplu:
Am uitat să-ți trimit materialele la timp. Îmi pare rău. Ți le voi trimite astăzi până la șase și data viitoare îmi voi seta un memento.
Sau:
Am spus acel lucru în fața celorlalți și a fost nepotrivit. Îmi pare rău. Dacă vrei, voi clarifica situația și în fața lor.
Asta oferă scuzei o dimensiune practică.
Nu este doar exprimarea regretului.
Este încercarea de a repara ceva.
Repararea ar trebui să fie realistă
În dorința de a obține rapid iertarea, putem promite prea mult:
Nu voi mai face asta niciodată.
În cazul unora dintre lucruri, poate fi posibil să promiteți asta.
În altele, este mai realist:
Vreau să fiu atent la acest lucru.
Sau:
Data viitoare, când voi fi furios, voi lua mai degrabă o pauză decât să încep să țip.
Un plan concret este de obicei mai util decât o promisiune măreață.
Cealaltă persoană nu trebuie să accepte imediat scuza
Spuneți:
Îmi cer scuze.
Iar cealaltă persoană răspunde:
Nu sunt pregătit acum pentru asta.
Acest lucru poate fi neplăcut.
Avem tendința să spunem:
Dar doar mi-am cerut scuze!
Numai că scuza nu este o tranzacție:
eu spun „îmi pare rău” → tu trebuie să mă ierți.
Cealaltă persoană poate avea nevoie de timp.
Puteți spune:
Înțeleg. Am vrut să știi că îmi pare rău și că îmi asum responsabilitatea pentru asta.
Astfel, lăsați scuza să existe prin ea însăși.
Scuza nu trebuie să însemne că sunteți de acord cu întreaga versiune a celeilalte persoane
Imaginați-vă că vi se spune:
Toată seara m-ai ignorat.
Voi aveți impresia că acest lucru nu este exact.
Totuși, știți că i-ați acordat celeilalte persoane mai puțină atenție decât v-ați fi dorit.
Nu trebuie să spuneți:
Da, te-am ignorat toată seara.
Puteți spune:
Nu am impresia că te-am ignorat toată seara, dar văd că ți-am acordat prea puțină atenție și că te-a rănit. Îmi pare rău pentru asta.
Vă cereți scuze pentru partea pe care o recunoașteți cu adevărat.
Nu trebuie să acceptați, din acest motiv, fiecare generalizare.
Ce se întâmplă dacă v-ați dat seama de greșeală abia mai târziu
Uneori ne apărăm în timpul conflictului.
Nu am făcut nimic.
Iar abia mai târziu ne dăm seama:
De fapt, am fost cu adevărat insensibil.
Vă puteți întoarce la subiect:
M-am gândit la ce mi-ai spus. În acea conversație m-am apărat foarte mult, iar acum văd că observația mea nu a fost în regulă. Îmi pare rău.
Scuza nu trebuie să vină imediat pentru a avea valoare.
Uneori, o scuză chibzuită, oferită după ce v-ați liniștit, este mult mai sinceră decât un rapid:
Ei bine, îmi pare rău.
spus doar pentru ca cearta să se încheie.
Cum poate arăta o scuză bună
O structură simplă poate fi:
Ce am făcut → ce impact a avut → responsabilitate → reparare
De exemplu:
Îmi cer scuze că am schimbat înțelegerea noastră și nu te-am anunțat la timp. Înțeleg că ți-ai organizat programul în funcție de asta și că te-am pus într-o situație neplăcută. Trebuia să-ți scriu imediat. Data viitoare te voi anunța de îndată ce voi afla că planul se schimbă.
Nu apare:
Dar…
Nu apare:
Dacă ai fi…
Și nici nu există o lungă autoînvinovățire.
Există o responsabilitate clară.
De ce nu are nevoie o scuză bună
Nu trebuie să conțină:
Nu asta am vrut să spun.
În mod normal nu fac asta.
Și tu ai făcut o greșeală.
Toată lumea mai greșește uneori.
Sper că nu ești supărat pe mine.
Unele dintre aceste lucruri își pot avea locul într-o conversație ulterioară.
Dar scuza este de obicei mai puternică atunci când mai întâi lăsăm să se audă simplul:
Asta am făcut eu. Nu a fost în regulă. Îmi pare rău.
Scuza nu este sfârșitul, ci începutul reparării
Unele greșeli sunt reparate printr-o singură frază și o mică schimbare, altele au nevoie de timp.
Dacă, de exemplu, cineva a încălcat în mod repetat o înțelegere, încă un:
Îmi pare rău.
poate să nu mai aibă mare greutate.
Mai important va fi ce se întâmplă după aceea.
O scuză fără schimbare poate ajunge, în timp, să pară goală.
Iar o schimbare fără scuze îl poate lăsa pe celălalt cu sentimentul că impactul experienței sale nu a fost recunoscut niciodată.
Cel mai bine funcționează ambele:
Recunoașteți greșeala și faceți ceva în privința ei.
Este cel mai greu să vă cereți scuze atunci când simțiți în același timp nevoia să vă apărați
La citire este simplu să spuneți:
Îmi cer scuze că nu mi-am respectat înțelegerea cu tine.
Într-o situație reală însă, cealaltă persoană poate răspunde:
Spui asta de fiecare dată. Pur și simplu nu se poate conta pe tine.
Și tocmai atunci apare dorința de a reveni la apărare:
Nu este adevărat, doar data trecută am…
În Duovio puteți exersa în siguranță o situație asemănătoare. Persoana virtuală reacționează la scuza voastră și nu trebuie să o accepte imediat. Puteți încerca să vă recunoașteți greșeala fără scuze, să oferiți o reparare realistă și, în același timp, să nu vă asumați responsabilitatea pentru tot.