Scuză-mă, dar eram foarte obosit.
Îmi pare rău dacă te-am rănit.
Îmi pare rău, dar dacă mi-ai fi spus mai devreme, nu s-ar fi întâmplat.
La prima vedere, sună ca o scuză.
Dar cealaltă persoană poate auzi altceva:
„De fapt, nu este vina mea.”
„Poate că problema este mai degrabă felul în care ai înțeles tu.”
„Dacă ai fi făcut tu ceva altfel, eu nu m-aș fi comportat așa.”
Cu toate acestea, o scuză bună nu trebuie să fie lungă.
Adesea este mai puternică tocmai atunci când nu încercăm să ne explicăm imediat greșeala.
Scuza nu este o pledoarie
Imaginați-vă că ajungeți cu o oră mai târziu la o întâlnire stabilită.
Ați putea spune:
Scuză-mă, a fost un trafic îngrozitor, apoi nu am găsit loc de parcare și, de fapt, am plecat aproape la timp.
Poate că toate acestea sunt adevărate.
Dar dacă cealaltă persoană a așteptat o oră fără să primească vreun mesaj, problema ei poate fi în primul rând:
Nu am știut ce se întâmplă.
O scuză mai puternică ar putea fi:
Îmi pare rău că am ajuns atât de târziu și că nu te-am anunțat. Te-am lăsat să aștepți și trebuia să-ți scriu.
Abia apoi puteți adăuga:
M-a întârziat traficul, dar trebuia să te anunț.
Așadar, explicația nu trebuie interzisă.
Doar că nu ar trebui să transforme scuza într-un argument pentru motivul pentru care, de fapt, nu sunteți responsabili de partea voastră.
Spuneți concret pentru ce vă cereți scuze
O formulare generală:
Ei bine, scuză-mă pentru tot.
poate suna mai degrabă ca o încercare de a încheia conflictul.
Este mai bine să fiți concreți:
Îmi pare rău că am spus în fața celorlalți ceva care te-a umilit.
Sau:
Îmi pare rău că am promis că mă ocup de asta și apoi am uitat.
Astfel, cealaltă persoană știe că înțelegeți ce s-a întâmplat exact.
Acest lucru este important mai ales atunci când conflictul nu a fost doar despre rezultat, ci și despre sentimentul că celălalt nu a fost ascultat.
Recunoașterea impactului înseamnă mai mult decât explicarea intenției
O frază des întâlnită este:
Nu am vrut să te rănesc.
Acest lucru poate fi important.
Dar nu spune nimic despre faptul că ați înțeles ce a provocat comportamentul vostru.
De exemplu:
Nu am vrut să te fac de râs în fața celorlalți.
este o informație despre intenția voastră.
Puteți adăuga:
Dar înțeleg că observația mea putea fi percepută astfel. A fost lipsit de sensibilitate din partea mea.
Ambele lucruri pot fi adevărate în același timp.
O intenție bună nu șterge un impact neplăcut.
Iar recunoașterea impactului nu înseamnă că admiteți ceva ce nu ați vrut să faceți.
Atenție la „dacă”
Una dintre cele mai frecvente pseudo-scuze sună astfel:
Scuză-mă dacă te-am rănit.
Problema este că, dacă știți deja că ceva l-a afectat pe celălalt, cuvântul „dacă” pune din nou sub semnul întrebării experiența lui.
Poate suna ca:
Poate că te-ai supărat fără motiv.
Mult mai clar este:
Îmi pare rău că te-a rănit observația mea.
Sau, și mai concret:
Îmi pare rău că am spus asta în fața celorlalți. Înțeleg că pentru tine a fost umilitor.
Asta nu înseamnă că trebuie să acceptați orice interpretare a celuilalt.
Dar dacă vă cereți scuze pentru un anumit impact, este mai bine să nu-l subminați imediat în aceeași frază.
„Dar” poate anula scuza
Îmi pare rău că am țipat la tine, dar chiar m-ai scos din sărite.
Ce rămâne după cuvântul „dar”?
Adesea, mai ales:
Am țipat din cauza ta.
Puteți vorbi despre ambele părți ale situației.
Doar că este mai bine să le separați.
Îmi pare rău că am țipat la tine. Nu a fost în regulă.
Iar apoi:
În același timp, aș vrea să discutăm despre ce m-a enervat în acea situație.
Astfel, nu vă asumați responsabilitatea pentru întregul conflict.
Vă asumați responsabilitatea pentru felul în care ați reacționat.
Scuza nu înseamnă umilire de sine
Unii oameni au probleme cu scuzele, deoarece le percep ca pe o afirmație:
Recunosc că sunt o persoană rea.
Dar:
Am făcut o greșeală.
nu este același lucru cu:
Sunt rău.
O scuză bună se concentrează pe un comportament concret.
Nu trebuia să spun asta.
Nu mi-am respectat promisiunea.
În situația aceea am reacționat prea dur.
Nu este nevoie de:
Sunt o persoană îngrozitoare.
O astfel de frază poate chiar să mute atenția din nou asupra voastră.
Dintr-odată, cealaltă persoană, în loc să se ocupe de propria rană, vă liniștește:
Nu, nu ești îngrozitor.
Iar problema inițială dispare.
Nu vă asumați nici responsabilitatea pentru tot
Extrema opusă este să vă cereți scuze pentru întregul conflict, chiar dacă ați greșit doar într-o parte a lui.
De exemplu:
Îmi pare rău că am ridicat tonul.
Acest lucru poate fi adevărat.
Nu trebuie să adăugați:
Deci eu sunt de vină pentru toată cearta.
Puteți spune:
Îmi asum responsabilitatea pentru faptul că am țipat la tine. În același timp, aș vrea să discutăm mai târziu și despre ce s-a întâmplat înainte.
Astfel, scuza nu se transformă în capitulare.
Doar vă delimitați cu precizie partea de responsabilitate.
Repararea este adesea mai importantă decât o scuză lungă
Uneori nu este suficient să spuneți:
Îmi pare rău.
Dacă acțiunile voastre au avut o consecință concretă, este util să spuneți și:
Ce voi face în privința asta?
De exemplu:
Am uitat să-ți trimit materialele la timp. Îmi pare rău. Ți le voi trimite astăzi până la ora șase și data viitoare îmi voi pune un memento.
Sau:
Am spus acel lucru în fața celorlalți și a fost nepotrivit. Îmi pare rău. Dacă vrei, voi clarifica situația și în fața lor.
Acest lucru conferă scuzei o dimensiune practică.
Nu este doar o exprimare a regretului.
Este încercarea de a repara ceva.
Repararea ar trebui să fie realistă
În încercarea de a obține rapid iertarea, putem promite prea mult:
Nu voi mai face asta niciodată.
În cazul anumitor lucruri, poate că putem promite acest lucru.
În altele, este mai realist să spunem:
Vreau să fiu atent la acest lucru.
Sau:
Data viitoare, când voi fi supărat, voi lua mai degrabă o pauză decât să încep să țip.
Un plan concret este de obicei mai util decât o promisiune măreață.
Celălalt nu trebuie să accepte imediat scuzele
Spuneți:
Îmi pare rău.
Iar celălalt răspunde:
Nu sunt pregătit acum pentru asta.
Acest lucru poate fi neplăcut.
Avem tendința să spunem:
Dar doar mi-am cerut scuze!
Numai că scuzele nu sunt o tranzacție:
eu spun „îmi pare rău” → tu trebuie să mă ierți.
Cealaltă persoană poate avea nevoie de timp.
Puteți spune:
Înțeleg. Am vrut să știi că îmi pare rău și că îmi asum responsabilitatea pentru asta.
Astfel, lăsați scuza să existe de sine stătător.
Scuza nu trebuie să însemne că sunteți de acord cu întreaga versiune a celuilalt
Imaginați-vă următoarea situație:
M-ai ignorat toată seara.
Voi aveți impresia că nu este exact.
Cu toate acestea, știți că v-ați ocupat de celălalt mai puțin decât v-ați fi dorit.
Nu trebuie să spuneți:
Da, te-am ignorat toată seara.
Puteți spune:
Nu am impresia că te-am ignorat toată seara, dar văd că ți-am acordat prea puțină atenție și că te-a rănit. Îmi pare rău.
Vă cereți scuze pentru partea pe care o recunoașteți cu adevărat.
Nu trebuie să acceptați, din acest motiv, fiecare generalizare.
Ce faceți dacă v-ați dat seama de greșeală abia mai târziu
Uneori ne apărăm în timpul conflictului.
Nu am făcut nimic.
Iar abia mai târziu ne dăm seama:
De fapt, am fost cu adevărat lipsit de sensibilitate.
Vă puteți întoarce și spune:
M-am gândit la ceea ce ai spus. În acea conversație m-am apărat foarte mult, iar acum văd că observația mea nu a fost în regulă. Îmi pare rău.
Scuza nu trebuie să vină imediat pentru a avea valoare.
Uneori, o scuză gândită după ce v-ați liniștit este mult mai sinceră decât un rapid:
Ei bine, scuză-mă.
doar pentru ca cearta să se încheie.
Cum poate arăta o scuză bună
O structură simplă poate fi:
Ce am făcut → ce impact a avut → responsabilitate → reparare
De exemplu:
Îmi pare rău că am schimbat planul nostru și nu te-am anunțat la timp. Înțeleg că ți-ai organizat programul în funcție de el și că te-am pus într-o situație neplăcută. Trebuia să-ți scriu imediat. Data viitoare te voi anunța de îndată ce voi afla că planul se schimbă.
Nu apare:
Dar…
Nu apare:
Dacă ai fi…
Și nici nu există o lungă autoculpabilizare.
Există o responsabilitate clară.
De ce nu are nevoie o scuză bună
Nu trebuie să conțină:
Nu asta am vrut să spun.
În mod normal nu fac asta.
Și tu ai făcut o greșeală.
Toată lumea mai greșește uneori.
Sper că nu ești supărat pe mine.
Unele dintre aceste lucruri își pot găsi locul într-o discuție ulterioară.
Dar scuzele sunt de obicei mai puternice atunci când lăsăm mai întâi să se audă simplul:
Asta am făcut. Nu a fost în regulă. Îmi pare rău.
Scuza nu este sfârșitul, ci începutul reparării
Unele greșeli pot fi reparate printr-o singură frază și o mică schimbare.
Altele au nevoie de timp.
Dacă, de exemplu, cineva a încălcat în mod repetat o înțelegere, încă un:
Scuză-mă.
s-ar putea să nu mai aibă o mare greutate.
Mai important va fi ce se întâmplă apoi.
O scuză fără schimbare poate ajunge, în timp, să pară goală.
Iar schimbarea fără scuze îl poate lăsa pe celălalt cu sentimentul că impactul experienței sale nu a fost niciodată recunoscut.
Cel mai bine funcționează ambele:
recunoașteți greșeala și faceți ceva în privința ei.
Cel mai greu este să vă cereți scuze atunci când simțiți în același timp nevoia să vă apărați
Când citiți, este simplu să spuneți:
Îmi pare rău că nu mi-am respectat înțelegerea cu tine.
Într-o situație reală însă, cealaltă persoană poate răspunde:
Asta spui de fiecare dată. Pur și simplu nu se poate conta pe tine.
Și tocmai atunci apare dorința de a reveni la justificări:
Nu este adevărat, doar data trecută am…
În Duovio puteți exersa în siguranță o situație similară. O persoană virtuală reacționează la scuzele voastre și nu trebuie să le accepte imediat. Puteți exersa cum să vă recunoașteți greșeala fără scuze, să oferiți o reparare realistă și, în același timp, să nu vă asumați responsabilitatea pentru tot.